Să privim fără ură și fără părtinire relația României cu spațiul Schengen și, prin extensie, cu Uniunea Europeană. Nu-mi place să mă laud post factum, dar eram cam 90% sigur că nu vom fi primiți nici de data asta. Mai mult, înfoiala în pene a autorităților și zarva din mass media din ultimele două săptămâni sugerează că a fost vorba, într-o oarecare măsură, și de o diversiune. Dar ăsta este alt subiect!
Schengen înseamnă, pe scurt, lipsa controalelor la frontiere între statele membre. Iar vizate sunt, focalizat, transporturile rutiere (cele navale și aeriene având, în cazul nostru, o pondere mică).
Să spunem câteva cuvinte despre respingerea intrării în Schengen a României (și a Bulgariei) pornind de la particular spre general.
Mai întâi, interesul economic.
Este greu să nu faci legătura între refuzul austriac și faptul că, doar cu două zile înainte, o delegație a OMV s-a aflat la Cotroceni. Oficial, pentru a prezenta planurile de investiții pentru anul viitor. Dar, „pe surse”, s-a transmis că delegația austriacă ar fi cerut ca redevențele cuvenite statului român pentru gazele exploatate să rămână la nivelul actual (criticat la noi în țară ca fiind prea mic!). De asemenea, OMV ar dori ca statul român să renunțe la dreptul de preempțiune pentru gazele extrase. Tot pe surse, s-a spus că președintele Iohannis ar fi respins aceste cereri. Știrile date „pe surse” nu pot fi verificate. Dar este sigur că, în toată ecuația, problema gazelor extrase de OMV este un punct critic.
Mai general, interesele economice ale Austriei (sau ale Olandei, sau ale Franței, de fapt, ale întregii UE) la frontiera cu România sunt infinit mai mici decât cele ale României (raportate la PIB-urile respective). Mai precis, ceea ce importă Europa din România pe șosele contează puțin în ansamblu. Ponderea „bunurilor” care merg în Austria este prin conducte, prin transferuri bancare, cu transporturi cargo feroviare sau navale. Dar prea puțin cu camioanele! Dimpotrivă, proporțional, interesul României în transportul cu camioanele este uriaș. Se estimează că pierderile țării noastre se ridică la aproape 30 de miliarde de euro anual (https://www.gandul.ro/opinii/miza-schengen-cum-cat-de-ce-19885844). Ce interes are Occidentul ca România să câștige?
Apoi, prea puțini turiști austrieci/occidentali vin în România. Și, atenție, proporția turiștilor români (și sumele pe care le cheltuiesc) este mică în ansamblul turiștilor care vizitează, anual, Austria și orice altă țară occidentală. Primirea Croației este legată și de interesul turiștilor occidentali pentru coasta dalmată, dar și de construcția unui terminal de gaze care ar urma să alimenteze Austria și Germania.
Imigrația ilegală. Este evident că imigrația ilegală este o mare problemă pentru statele occidentale. Și, de aici, o miză electorală importantă pentru politicienii din aceste state. Dar este încă și mai evident că foarte puțini (eu apreciez că sub 1%) ajung în Vest via România. Din acest punct de vedere, imigrația este, bineînțeles, un pretext pentru refuzul austriac.
Privind situația de ansamblu, este lesne de observat că statutul special al României și Bulgariei, vizibil încă de la amânarea aderării la UE, se prelungește în problema admiterii în spațiul Schengen. Impresia pe care o are multă lume este că anumite state – Austria, Olanda, Germania, Franța, care, toate, au interese economice majore în România! – „fac cu rândul” la blocarea admiterii României și Bulgariei.
Această situație este explicabilă prin istoria politică. Falia civilizațională pe care a teoretizat-o Samuel Huntington este instrumentată cinic pentru a separa o zonă „albă” a Europei de o zonă „gri”, dar aflată sub un control atent. Zona „gri” servește, pe termen lung, ca tampon față de o periferie mai vastă. Este ca și cum, în spatele unei case, se construiește o încăpere cu rol de debara și trecere spre grădină…
La Consiliul JAI ne vom mai vedea și la anul și la mulți ani!