La începutul lunii februarie, situația în Ucraina este aparent staționară. Pe frontul principal din Est, trupele rusești au inițiativa, dar nu au reușit să mai înainteze, practic, deloc, după ce au capturat orașul Soledar, în urmă cu două săptămâni.
La finalul întâlnirii la vârf Uniunea Europeană-Ucraina, programată la Kiev, pe 3 februarie, nu au existat declarații revelatoare. Președintele Zelenski a spus că: „este posibil să se înceapă negocierile privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeana în acest an”. Declarația nu spune, în esență, nimic nou. Se știe că negocierile de aderare sunt un proces foarte lung și laborios, în care statul-candidat trebuie să încheie multe capitole de negocieri. Organizarea întâlnirii de la Kiev a avut, în primul rând, un scop de PR, de a da un semnal pozitiv populației ucrainene, într-un moment dificil al războiului. Este probabil că partea ucraineană ar fi dorit să se anunțe un artificiu prin care să se intre într-o procedură accelerată a negocierilor, dar acest lucru nu s-a văzut. Președintele Consiliului European, Charles Michel s-a refugiat în spatele unei lozinci: „Nu ne-am lăsat intimidaţi de Kremlin şi nu ne vom lăsa, pentru că Ucraina şi UE sunt o singură familie”.
Dincolo de aceste declarații, firește emoționante pentru ucraineni, discuțiile au avut în vedere ajutoarele – financiare, logistice și militare – de care are nevoie Kievul în perioada următoare.
Pe de altă parte, întâlnirea de la Kiev a venit după unele articole din mass media care au făcut un pic de vâlvă.
Robert Gates, fost secretar american al Apărării, a afirmat, în Washington Post, că țările occidentale nu vor mai fi dispuse să sprijine Ucraina decât o perioadă limitată, de un an, după care vor începe să facă presiuni pentru negocieri de pace sau de încetare a ostilităților.
Apoi, RAND Corporation, un think tank prestigios, apropiat Partidului Republican, a publicat o analiză care argumentează că SUA au nevoie de o pace rapidă în Ucraina și intenționează să facă presiuni asupra Kievului și Moscovei în acest sens. Modelul de „înghețare” ar urma să fie cel transnistrean sau cel coreean.
Publicația Politico a relatat că Pentagonul a informat Congresul american că nu sunt mari șanse ca Ucraina să recupereze Crimeea în viitorul previzibil.
În fine, mai multe ziare din Europa occidentală au preluat un zvon conform căruia directorul CIA, William Burns, ar fi călătorit la mijlocul lunii ianuarie la Kiev și la Moscova.
Burns ar fi avansat o propunere de încheiere a războiului: Kievul să cedeze teritoriile deja controlate de ruși (cam 20% din suprafața Ucrainei), iar Moscova să înceteze războiul. Zvonurile spun că ambele părți ar fi refuzat propunerea americană, fiecare având încă încredere că va putea obține mult mai mult din continuarea luptelor. Decizia SUA de a trimite tancuri Abrams în Ucraina, împreună cu tancurile germane Leopard, ar fi survenit în urma acestui refuz.
Călătoria lui Burns la Kiev a fost reală și publică, fără să fie date amănunte. În schimb, CIA a dezmințit categoric deplasarea directorului său la Moscova.
Citind toate aceste informații/zvonuri în termeni de comunicare strategică, ele capătă aspectul unor trageri de timp. Acestea par a veni în contradicție cu determinarea afișată de decidenții NATO (și ai UE).
Hotărârea NATO (de fapt, a SUA) de a alimenta partea ucraineană cu armament greu și, în perspectivă, chiar cu avioane de ultimă generație și rachete cu rază medie de acțiune, indică un obiectiv maximal, anume o capitulare (și, poate, o dezmembrare) a Federației Ruse.
Tactic, însă, cele două poziții sunt compatibile. Țările europene nu pot suporta un război lung și continuu. Apariția unor perioade de armistițiu i-ar calma pe europeni. De asemenea, așa cum s-a văzut în perioada 2014-2022, forțele ucrainene (cu ajutor occidental) s-ar reface mai repede decât cele rusești, întrucât Rusia ar fi, în continuare, grevată de sancțiuni.
