Conflictul separatist în Moldova, la Est de Prut, a izbucnit încă în perioada sovietică. Prin inspirarea conflictelor separatiste în republicile naționale sovietice, conducerea comunistă de la Moscova spera să oprească procesul de implozie a URSS. În Moldova sovietică, amplorii mișcării de emancipare națională, în anii de perestroika lui Gorbaciov, i s-au contrapus rebeliunile separatiste din raioanele Transnistriei și Găgăuziei, care pledau cauza păstrării Uniunii Sovietice. Însă toate eforturile de a păstra intact imperiul sovietic au clacat iremediabil. Din momentul prăbușirii URSS, mișcările separatiste s-au reprofilat în promotori ai intereselor geopolitice ale Moscovei post-sovietice, regimurile separatiste fiind susținute militar, politic și economic de Kremlin.
Datorită conflictului transnistrean nesoluționat, integritatea teritorială a Republicii Moldova este constant compromisă, condamnând statul moldovenesc la subdezvoltare și la statutul de stat neîmplinit. Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a pus deosebit de tranșant pe ordinea de zi întrebarea, cât va mai exista enclava separatistă a Transnistriei? Pe acest teritoriu există un contingent militar limitat al armatei ruse, există depozite de arme și muniții, este desfășurat personalul serviciilor speciale rusești, desfășurând activități subversive împotriva Moldovei și Ucrainei. Transnistria separatistă prezintă o amenințare constantă de o lovitură în spatele Forțelor Armate ale Ucrainei în direcția Odessa, iar pe de altă parte, provoacă instabilitate politică în Moldova însăși prin activitatea centrelor de la Moscova.
Astăzi procesul de negocieri privind Transnistria în formatul internațional 5 + 2 – Chișinău și Tiraspol ca părți în conflict, Ucraina, alături de Rusia și OSCE, sunt mediatorii procesului de negocieri, în timp ce SUA și UE sunt observatori – este înghețat din cauza războiului. În același timp, Chișinăul și Tiraspolul demult au epuizat componenta etno-politică și ideologică a confruntării lor, iar statutul nerecunoscut al regiunii mult timp a servit o sursă de îmbogățire și corupție pentru clanurile oligarhice de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și de la Moscova și Kiev. Instaurarea guvernării pro-europene la Chișinău și blocarea de către Ucraina a hotarului cu Transnistria, practic au epuizat resursele pentru o asemenea existență a enclavei separatiste, însă nici Chișinăul și Tiraspolul deja nu mai pot modifica radical situația cu de la sine putere, perspectiva schimbării poate veni doar din exterior.
Conducerea separatistă de la Tiraspol este în dependență strânsă de Federația Rusă, dar ei totuși nu sunt sinucigași. Există informații credibile, că în primele ore ale marii invazii ruse în Ucraina, reprezentanții Moscovei au cerut conducerii Tiraspolului să introducă starea de urgență și să se mobilizeze în plan militar. Însă Tiraspolul s-a limitat doar la anunțarea unui „regim roșu de securitate antiteroristă”, eschivându-și alte măsuri. Acest lucru a deranjat FSB și GRU – serviciile speciale ruse din zonă, care în situația actuală dispun de o capacitate de influență limitată
Puterea militară a rușilor și a forțelor paramilitare transnistrene este insuficientă pentru operațiuni ofensive, grupul operațional al trupelor ruse din regiune este de 1.700 de persoane, la aceștia adăugându-se până la 200 de ofițeri rezidenți FSB și GRU. Forțele armate ale separatiștilor transnistreni numără oficial până la 8 mii de oameni, pentru comparație Forțele Armate ale Moldovei – sunt în jur de 5 mii de oameni. În Transnistria se găsesc depozitele de armament și muniții, încă din perioada sovietică, din Kobasna, care conțin 22 de mii de tone de muniție și de diverse arme de calibru mic. Cu toate acestea, condițiile de depozitare a acestor stocuri face problematică redeschiderea în siguranță a depozitelor. Mai degrabă există pericolul detonării materialului explozibil din aceste depozite în cazul încercării de a-l folosi în războiul din Ucraina.
Din partea Kievului au existat repetate propuneri pentru Chișinău de a permite Armatei ucrainene să anihileze pericolul militar din Transnistria, în așa fel contribuind la înlăturarea regimului separatist pro-Moscova din stânga Nistrului. Există estimări ale experților militari despre capacitatea Armatei ucrainene de a anihila potențialul militar ruso-separatist din Transnistria în câteva ore. Însă Chișinăul nu a acceptat această propunere pe motiv de neatragere a Republicii Moldova în războiul ruso-ucrainean. Nici elita politică și economică a Transnistriei nu este interesată de dezghețarea conflictului cu Moldova și cu atât mai mult de războiul cu Ucraina. Spre deosebire de Donbass și Osetia de Sud (conform modelului din 2008), PMR nu are o graniță comună cu Rusia, iar aceasta înseamnă că asistența militară din partea Federației Ruse riscă să nu ajungă la separatiștii transnistreni.
La moment, pericolul dezghețării conflictului transnistrean nu poartă un caracter acut, iar soluționarea politică atotcuprinzătoare în Transnistria este strâns legată de condițiile finalizării războiului din Ucraina. Pentru Republica Moldova este important să vină pregătită la inevitabilul viitor dialog diplomatic despre așezarea postbelică a regiunii într-un context mai larg. Cu mare probabilitate, pacea din Ucraina va include dispariția enclavei separatiste pro-ruse din Transnistria. În acest caz, Chișinăul, are toate șansele să obțină soluția politică a separatismului transnistrean cu respectarea intereselor sale naționale și excluzând soluția dezghețării conflictului.
