În calitate de președinte al unei țări aflate în război, Volodymyr Zelensky a concentrat atât de multă putere în mâinile sale încât ar putea deveni o problemă politică după încheierea păcii în Ucraina. În ajunul invaziei lui Putin, Volodimir Zelenski continua să fie cel mai popular politician din țara sa, dar popularitatea lui era în scădere, în februarie 2022, președintele se bucura de susținerea a doar 24,6% dintre alegătorii ucraineni. Invazia rusă a schimbat totul. Zelensky peste noapte s-a prefăcut dintr-un președinte cu o popularitate în declin, în liderul unei națiuni în luptă și comandant suprem. În primele zile ale războiului, sociologii au înregistrat o creștere a sprijinului său la 91%.
În ciuda insistențelor aliaților occidentali de a se muta într-un loc mai sigur în condițiile când Ucraina era atacată de armata rusă, Zelenski decide ferm de a rămâne la Kiev, și acest gest a jucat un rol cheie în atitudinea ucrainenilor, dar și a opiniei publice internaționale, în raport cu politicianul numărul unu al Ucrainei. Prin comportamentul său curajos, președintele Zelensky și-a creat un puternic capital moral, datorită căruia i-a lăsat mult în urmă pe toți concurenții politici.
Declanșarea războiului a anulat pozițiile oponenților lui Zelensky de pe scena politică ucraineană. Politicienii pro-ruși au fost primii care au fost scoși din joc. În contextul agresiunii lui Putin, toate partidele care aveau imaginea pro-Kremlinului, au fost interzise printr-o decizie judecătorească. Vremuri grele au venit și pentru liderii alternativi ai taberei pro-europene. De exemplu, Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, încearcă să joace rolul unui critic patriotic al autorităților, dar în condiții de război există puține oportunități pentru o astfel de critică: ședințele parlamentare se țin cu ușile închise, difuzarea posturilor TV ale fostului președinte este limitată, iar retorica asociată cu acțiunea de „a clătina barca” în sine este prost percepută în timp de război. Sunt în paragină și perspectivele politice ale altor lideri pro-europeni. Deși continuă să fie un factor în viața politică, influentă încă până nu demult Iulia Timoșenko, care controlează 26 de deputați în Rada Supremă, rămâne tot mai puțin în vizorul atenției publice, îndeosebi după ce o rezonanță negativă i-a provocat vacanța prematură în Dubai.
După aprecierile mai multor experți, dacă Zelensky are un concurent serios, el nu poate ieși decât din rândurile armatei. În presă nu sunt lipsă informații despre presupusele tensiuni politice dintre președintele și comandantul șef al forțelor armate ale Ucrainei Valery Zaluzhny, a cărui popularitate este comparabilă cu cea a președintelui. Propagandei ruse îi place să speculeze pe această temă, pedalând în orice mod posibil subiectul divizării elitelor de la Kiev. Cu toate acestea, în situația actuală supraviețuirea țării depinde de cooperarea autorităților civile și militare, iar dacă există o competiție politică între Zelensky și Zaluzhny, atunci aceasta este amânată pentru vremuri mai bune. Dar faptul că în Ucraina postbelică, indiferent de rezultatul războiului, armata va juca un rol uriaș este dincolo de îndoială.
După venirea la putere, Volodymyr Zelensky a pariat pe centralizarea administrației de stat. În ciuda faptului că Ucraina, conform Constituției, este o republică parlamentar-prezidențială, Zelensky a format de facto un sistem apropiat de modelul prezidențial. Centrul cheie de luare a deciziilor a devenit administrația prezidențială, Biroul Președintelui, care este condus de Andriy Yermak, cel mai de încredere astăzi oficial din echipa lui Zelensky. Yermak este criticat pe scară largă de oponenți pentru că a concentrat prea multă putere în mâinile sale (în timp ce nu dispune de statut constituțional). Gradul de influență a lui Yermak este uneori exagerat, dar rolul său în politica de personal este cheie.
În condițiile războiului, un model de guvernare centralizat, cu o excesivă putere prezidențială, s-a dovedit a fi de succes. Până și adversarii președintelui recunosc eficiența puterii structurată pe verticală. Cu toate acestea, un asemenea model de organizare a puterii politice conține și pericolele asociate cu riscul autoritarismului. Acumulând în timpul războiului un imens potențial de putere în mâinile sale, Zelensky s-a trezit în situația când nu mai are oponenți politici serioși. Chiar și oligarhii, care au servit anterior ca limitator al atotputerniciei liderilor ucraineni, așa cum a fost cazul sub Ianukovici sau Poroșenko, își pierd acum influența – cei mai mulți dintre ei sunt preocupați de salvarea capitalului lor pe fondul războiului. Deficitul de contraponderi politice duce la situația care generează riscuri evidente pentru dezvoltarea democrației în societatea ucraineană pe viitor.
Lipsa de alternative a lui Zelensky ca lider politic este într-o anumită măsură echilibrată atât de influența externă a aliaților occidentali, cât și de forțele sociale interne gata să reziste decăderii sau uzurpării puterii. Astăzi Ucraina, chiar în ciuda legii marțiale, continuă să trăiască în domeniul juridic și constituțional, deși centralizarea sporită a guvernului, creșterea influenței forțelor de securitate poate complica revenirea la normele de viață pașnică. Dar mai trebuie să trăim până la pace, iar astăzi soarta Ucrainei se decide pe fronturi și la un an de la începerea invaziei militare ruse defel nu este clar cum va fi așezată țara ucrainenilor în toate dimensiunile sale societale.
