Războiul din Ucraina creează complicații suplimentare în problema conflictului transnistrean din Republica Moldova. La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul rus de Externe a emis o declarație în care aduce acuze Ucrainei, precum și Statelor Unite și țărilor membre NATO, privind presupusa pregătire a unei operațiuni militare împotriva Transnistriei. Un pasaj din această declarație atrage atenție deosebită prin afirmația, că în situația problemei transnistrene Moscova se declară adepta convinsă a necesității „rezolvării oricăror probleme prin mijloace politice și diplomatice”. Este greu de imaginat un exemplu de ipocrizie politică mai pregnantă, în condițiile când Moscova rezolvă în Ucraina probleme de interes pentru Kremlin prin agresiune armată deschisă, ignorând orice căi politice și diplomatice.
Cu toate acestea, chiar dacă comunitatea internațională deja se obișnuiește cu politica dublelor standarde a diplomației ruse, totuși există o preocupare constantă pentru a înțelege adevăratele intenții ale Moscovei, în cazul dat, ce se ascund în spatele declarației recente ruse cu privire la Transnistria. În acest sens, o doză de claritate se conține în declarația Ministerului Apărării al Republicii Moldova, potrivit căreia partea moldovenească nu deține informații despre pregătirea unei ofensive în Transnistria de către Ucraina. Și consilierul președintelui Ucrainei Volodymyr Zelensky, Mihailo Podolyak, a dat asigurări că Ucraina nu-și va permite niciodată acțiuni pe teritoriul Republicii Moldova fără coordonarea acestora cu autoritățile de la Chișinău și ale Uniunii Europene. Interesant este că aliatul fidel al lui Putin, președintele Belarus Lukașenko, a dezavuat într-un fel manipularea Kremlinului de a deschide un al doilea front în Transnistria, declarând public fără ambiguitate că „pentru Ucraina o asemenea operațiune militară ar fi în dezavantaj”.
Pe acest fundal apare o întrebare firească, de ce are nevoie Rusia să escaladeze situația în jurul Transnistriei? Există mai multe răspunsuri la această întrebare și toate au o bază logică. Una dintre explicații acuză însăși Rusia că intenționează să organizeze o provocare militară împotriva Republicii Moldova, acoperind această operațiune cu insinuanta agresiune militară a Ucrainei împotriva Transnistriei. Dacă se iau în calcul eșecurile militare ale armatei ruse pe frontul din Ucraina, atunci interesul Moscovei pentru un fel de victorie militară în Republica Moldova lipsită de apărare, pentru a câștiga o victorie propagandistică atât de importantă pentru regimul lui Putin, devine explicabil și fezabil.
O altă explicație cataloghează declarația Ministerului rus de Externe cu privire la Transnistria, ca un gest de disperare din partea Moscovei. O grupare semnificativă a armatei ucrainene, într-adevăr este concentrată la granița cu Transnistria cu sarcina de a dezbate o posibilă lovitură militară a forțelor ruse dislocate în enclava separatistă. Ucraina este nevoită să păstreze o grupare militară apreciabilă în această zonă, aceste unități militare fiind atât de necesară pe frontul de est. Armata ucraineană este încrezătoare în succesul operațiunii sale militare rapide și fără pierderi împotriva contingentului militar rus din Transnistria, dacă va primi ordin să o execute. Judecând după tonul declarației ruse, care solicită literalmente necesitatea „rezolvării oricăror probleme prin mijloace politice și diplomatice”, Moscova nu are nicio îndoială cu privire la soarta contingentului său militar din Transnistria în cazul unei ciocniri militare cu armata ucraineană. De aici provin amenințările ruse cu folosirea forței militare, dar ele mai degrabă nu sunt adresate părții ucrainene, care nu mai poate fi speriată cu asemenea amenințări, ci Chișinăului, fără acordul căruia Kievul nu poate începe o operațiune militară în Transnistria.
O altă sarcină subsidiară atribuită celei mai recente declarații ruse despre Transnistria este necesitatea de a crea un efect de înviorare pentru forțele pro-ruse în cadrul societății moldovenești, cu scopul destabilizării guvernului pro-european de la Chișinău. De aici, de parcă la comandă, izbucnesc manifestări de stradă ale forțelor politice, care cer guvernului să nu implice Moldova în război, fără a rosti o vorbă despre agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. Astfel, aceste forțe politice din cadrul societății moldovenești, prin comportamentul lor public, capătă toate semnele necesare ale fenomenului numit coloana a cincea.
Un alt efect nebănuit pentru autorii declarației ruse despre Transnistria, ține de atenționarea suplimentară a țărilor occidentale asupra problemelor de securitate ale Republicii Moldova. Judecând reacția factorului occidental la această declarație, devine clar că agresiunea militară rusă din Ucraina face ca Occidentul să reacționeze mult mai prompt la aventurile militare ale Kremlinului împotriva statelor europene suverane. Pe de altă parte, amenințările frecvente ale Moscovei la adresa Republicii Moldova nu fac decât să întărească discursul public în societatea moldovenească despre necesitatea abandonării statutului de țară neutră, care defel nu garantează securitatea Moldovei. Încă un efect al politicii agresive a Kremlinului se manifestă în Republica Moldova prin accentuarea discursului unionist, care trasează calea cea mai eficientă pentru obținerea garanției împotriva revanșei imperialiste a Rusiei lui Putin.
