În societatea ucraineană, înainte de războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, România era percepută de majoritatea ucrainenilor obișnuiți ca un stat sărac, corupt, care are probleme cu minoritatea romă. Și, cel mai important, în viziunea ucrainenilor Bucureștiul ar avea în mod constant pretenții față de Ucraina: fie despre minoritatea română, fie despre teritorii. De fapt, până la război, opinia publică ucraineană în raport cu românii era dominată de tradiționalele stereotipuri mentale rusești și sovietice ostile României.
Situația se complica și datorită faptului, că nici românii nu aveau o părere mai bună despre ucraineni, îi considerau vecini săraci cu probleme semnificative de corupție și dependenți de Rusia. Este adevărat, că în ambele societăți – și în cea ucraineană, dar și în cea românească -există o trăsătură comună importantă care le caracterizează și care face ca România, ca și Ucraina, să nu fie entuziasmate de Federația Rusă. Mai mult, Bucureștiul și Kievul au propriile lor vechi socoteli de ordin istoric cu rușii.
Deschiderea Ucrainei pentru români a început cu Revoluția Demnității. Maidanul le-a amintit românilor de evenimentele din 1989, când au răsturnat regimul sângeros al lui Nicolae Ceaușescu, iar războiul rusesc împotriva Ucrainei a dovedit în sfârșit că Ucraina nu este Rusia, ci, dimpotrivă, luptă cu agresiunea rusă, iar asta deja a adus la începutul de topire a gheții în percepțiile reciproce. Următorul declanșator au fost evenimentele din februarie 2022, care s-a activat împreună cu începutul agresiunii militare ruse în Ucraina. Din acest moment România a început să se deschidă larg față de Ucraina, inclusiv deschizându-și granițele pentru refugiații ucraineni pe motiv de război.
Războiul a influențat mult empatia românilor pentru ucraineni, determinând implicarea lor în ajutorul Ucrainei. Potrivit unui sondaj realizat în toamna anului trecut de Fundația Friedrich Ebert din Ucraina în cooperare cu compania de cercetare Info-Sapiens, în România, numărul celor care au o atitudine pozitivă față de Ucraina este de 52%. Iar 77% dintre cetățenii români consideră că Ucraina ar trebui să devină membră a UE, pe când admiterea Ucrainei în NATO este susținută de 72% dintre români.
Interesant este și indicatorul acceptării de către români a oferirii unei și mai mari asistențe militare Ucrainei. În România, cei care cred că Europa Centrală și statele baltice ar trebui să ofere și mai multă asistență militară Ucrainei ajunge la 40%, rezultate similare se înregistrează și pentru asistența economică – 41%. Pe fundalul unor astfel de sentimente, elitele politice și de afaceri românești și-au intensificat eforturile în sprijinul Ucrainei.
În plan politic România a luat și câteva decizii importante privind relația cu Ucraina. Așa, în noiembrie 2022, deputații și senatorii români au votat Declarația Parlamentului României prin care se condamnă foametea deliberată (Holodomor) suferită de poporul ucrainean ca urmare a politicilor staliniste sovietice din 1932-1933. Iar în 2023, Parlamentul României, într-o ședință comună a ambelor camere, a adoptat o declarație cu ocazia aniversării invaziei pe scară largă a Rusiei, care condamnă cu fermitate războiul de cucerire rusesc împotriva Ucrainei și solicită retragerea imediată a trupelor ruse.
Cu toate acestea, în relațiile bilaterale româno-ucrainene se resimt și dureri-fantome ale unor răni vechi. De exemplu, problema minorității române în Ucraina. La un moment dat, când Ucraina a adoptat Legea Educației, care restricționa aplicarea limbii române în sfera învățământului ucrainean, președintele României Klaus Iohannis și-a amânat vizita la Kiev. Această vizită a avut loc abia în 2022, când liderul român a ajuns în Ucraina alături de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz.
O altă problemă care a apărut pe ordinea de zi este problema „limbii moldovenești”. Bucureștiul și-a dorit de mult timp ca Kievul să nu mai recunoască limba moldovenească ca limbă separată, cerând Ucrainei să recunoască că limba moldovenească nu există. Însă, ca răspuns la această cerere a Bucureștiului, Ucraina invocă Constituția Republicii Moldova, care în articolul 13 definește „limba moldovenească” ca limba de stat a țării. Chiar dacă Declarația de Independență a Moldovei față de Uniunea Sovietică, adoptată în 1991, a stabilit că limba de stat în Moldova este româna, iar, încă în decembrie 2013, Curtea Constituțională a Moldovei a decis că textul declarației de independență are prioritate față de prevederile constituției.
După amendarea recentă a legislației moldovenești privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu limba română, Ucraina este probabil singurul stat (cu excepția Rusiei și a pseudo statului separatist de la Tiraspol), care la nivel legislativ susține sistematic mitul „existenței limbii moldovenești”. Este evident, că din cauza ideologiei Ucrainei de a avea o limbă moldovenească separată, există o problemă în relațiile cu autoritățile române, care așteaptă de mult timp schimbarea poziției Ucrainei în această privință.
La problema minorității românești în Ucraina se adaugă și neînțelegerile de lungă durată dintre părți cu privire la navigația în Delta Dunării. Însă, după începerea războiului ruso-ucrainean, spre deosebire de Ungaria, România este hotărâtă să dialogheze cu Ucraina nu pe calea ultimatumurilor, ci în cadrul dialogului bilateral, renunțând, cel puțin deocamdată, la demersuri pe căi multilaterale. Se poate chiar presupune că Bucureștiul nu va obiecta nici aderării Ucrainei la NATO, în caz dacă această perspectivă va lua contur practic. Dar este evident, că în negocierile privind aderarea Ucrainei la UE, cu siguranță va apărea problema minorității românești, care va fi abordată de București în toată plinătatea sa. Așa că există toate șansele de a ne aștepta ca prin medierea UE, Kievul și Bucureștiul să poată rezolva toate punctele problematice. Tot așa cum abandonând „limba moldovenească” cât mai curând posibil, Ucraina poate, de asemenea, accelera procesul său de aderare la UE, rezolvând pe această cale principalele probleme în relația bilaterală ucrainiano-română.
