Pe 30 martie, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a fost invitat la emisiunea HARDTalk, realizată de Stephen Sackur la BBC. Scurtul interviu a făcut ceva valuri, dar nici pe departe atât cât ar fi trebuit. Să subliniem că Stephen Sackur este un realizator pe cât de cunoscut, pe atât de incomod, iar la emisiunea respectivă au fost invitate, de-a lungul timpului, personalități de prim rang ale politicii internaționale.
Dintru început, invitația în sine relevă un aspect important: în acest moment istoric, politica externă a României este un subiect major pentru spațiul public anglofon, în general, și pentru Regatul Unit, în special. Să mai amintim că Regatul Unit este, poate cu excepția Statelor Unite, statul cel mai implicat în sprijinirea Ucrainei în conflictul cu Federația Rusă.
Prestația ministrului român de Externe a fost paradoxală. Pe de o parte, nu a spus nimic fals, pe de altă parte, a pus autoritățile române într-o poziție foarte proastă față de propriii cetățeni. Cele două laturi de mai sus corespund, însă, unei dualități relativ păguboase pentru performanța actualei administrații: în Guvern, dl. Aurescu este diplomat, este un „tehnician”, dar NU este politician, adică nu răspunde în fața unui partid sau a electoratului. Sigur, se pot pune întrebările: „În fața cui răspunde dl. Aurescu?” și, consecutiv, „Cine îi dă mandatul de a face ceea ce face?”.
Dar, înainte de a răspunde la aceste întrebări, ne vom ocupa de partea negativă a prestației ministrului de Externe.
Bogdan Aurescu este mediocru ca personaj public: este total lipsit de carismă, nu impune nici prin constituție, nici prin atitudine, nici prin rafinament vestimentar, nu are o retorică strălucitoare, nu are spontaneitate și este foarte departe de acel „homme d’esprit” al diplomației clasice. Iar engleza sa, deși corectă și precisă, sună bolovănos, a „foreigner”. Probabil conștient de aceste handicapuri, până acum dl. Aurescu a preferat să rămână în umbră, fiind foarte rar prezent la manifestări publice sau în mass media.
Interviul de la BBC ne apare, astfel, ca o excepție și, din această postură, ministrul de Externe a transmis, pentru publicul general, românesc și internațional, niște mesaje „de-a mirarelea”, dacă nu chiar vexante:
- Că este „mai eficient” și „mai bine pentru Ucraina” să nu se specifice în ce constă ajutorul militar pe care-l dă România;
- Că, „după sfârșitul războiului”, vor fi făcute publice multe lucruri, dar că, acum, este important ca NATO și aliații săi să ajute Ucraina într-un mod cât mai eficient; când realizatorul a insistat să întrebe dacă România este un stat „democratic” în condițiile acestei lipse de transparență, dl. Aurescu a răspuns că Guvernul a stabilit care este nivelul de comunicare;
- Că, în România, nivelul sprijinului public pentru ajutorul acordat Ucrainei este „quite large”, expresie tradusă în mass media românești prin „foarte mare”, deși, în engleză, sensul, în context, este de „mulțumitor”;
- Pentru marea majoritate a românilor, este foarte clar că Ucraina este victima agresiunii.
Chestionat fiind despre nemulțumirile din România față de lucrările de amenajare întreprinse de Ucraina pe Brațul Chilia sau față de situația minorității românești din Ucraina, Bogdan Aurescu a evitat o clarificare, răspunzând că acestea fac obiectul unor negocieri între autoritățile din cele două țări.
Nimic din cele spuse nu este greșit sau fals, dar, dacă tragem linie, mesajul general pe care l-a dat ministrul de Externe al României a fost:
„România acordă un sprijin umanitar, iar despre sprijinul militar nu sunt mandatat să dau date (deci nu neg că acest sprijin militar există, dar întrebați-i pe premier și pe președinte). Totul se va afla la sfârșitul războiului (deci tot atunci se va afla și cât de eficient a fost sprijinul românesc). Nu este cazul să-i informăm pe cetățeni, întrucât (probabil din sondaje) știm că sprijinul populației față de ajutorul pe care-l dă Guvernul pentru Ucraina este mulțumitor (deși populația nu știe exact dacă este și un sprijin militar și în ce constă acesta). Dar este bine că marea majoritate a populației României percepe Ucraina ca victimă a unei agresiuni.”
Pe ansamblu, un mesaj din care rezultă că România nu este o democrație, că autoritățile nu dau doi bani pe transparență sau informarea corectă a cetățenilor și că esențial este ca sprijinirea Ucrainei să fie făcută cât mai eficient. Nici o vorbă despre interesele legitime ale României.
După un asemenea episod, dacă România ar fi fost Marea Britanie, ministrul de Externe ar fi fost interpelat în Parlament și, cu mare probabilitate, i s-ar fi cerut demisia. În România, însă, reacția politică a fost minimă, iar în presă s-au sesizat doar publicații online, a căror influență este limitată. Iar poporul? Ei, bine, poporul n-a auzit!
Dl. Bogdan Aurescu n-are carismă, dar este un diplomat versat, cu experiență. Nu era mare lucru să-și dea seama că, din punctul de vedere al marelui public, era mult mai eficient să nu se ducă la emisiunea în cauză.
Și totuși, de ce s-a dus la o emisiune cu mare audiență în spațiul public occidental, mai cu seamă în zona elitelor publice? Și de ce a dat aceste mesaje?