Belarus este un subiect, sensibil zilele astea, de speculații semnificative atât cu privire la starea de sănătate a președintelui Alexandru Lukașenko cât și la decizia de a transfera arme nucleare rusești pe teritoriul Belarus, dar mai ales la amenințarea voluntarilor belaruși care se află în Ucraina de a se întoarce în Belarus și de a încerca o răsturnare de guvern.
Belarus este asemănător cu Vichy, Franța (1940-1944), stăpânită de Rusia, dar regimul din Belarus se străduiește să folosească toate pârghiile pe care le are pentru a-și menține independența, puterea de a înăbuși disidența internă și de a nu fi târât în războiul împotriva Ucrainei, chiar dacă este clară, cel puțin, poziția liderului Lukașenko.
Întrebările despre starea sănătății lui Lukașenko rămân speculative. Cu toate acestea, dacă va muri, acest lucru ar avea, fără îndoială, un impact dramatic asupra stabilității politice, deoarece atitudinea sa față de regimul de la Moscova este piatra de temelie a echilibrării relațiilor cu Rusia. Problema sănătății lui Lukașenko coincide cu speculațiile conform cărora voluntarii belaruși din Ucraina plănuiesc să se întoarcă în țară pentru a răsturna guvernul, probabil în coordonare cu opoziția internă. Există doar două batalioane din Belarus care luptă în interiorul Ucrainei (în comparație, de exemplu, cu cinci batalioane cecene). În Polonia trăiesc 200.000 de belaruși care nu sunt bine reprezentați în forța de luptă. Dintre aceștia prea puțini „voluntari” sunt doritori să participe pentru a reprezenta o amenințare militară semnificativă. Speculațiile că ar putea exista o revoluție sugerează că aceste amenințări sunt mai asemănătoare cu pozițiile politice decât cu cele militare. Există puține șanse ca Ucraina să sprijine operațiunile militare din Belarus (Zelensky chiar refuză să se întâlnească cu liderul opoziției Tsihanovskaia) și practic nicio șansă ca Occidentul să ofere asistență militară insurgenților, așa cum au făcut-o cu Ucraina. În plus, forțele din Belarus nu au fost angajate în Ucraina. Acest lucru menține o forță de rezervă semnificativă pentru a potoli tulburările interne. Lukașenko nu are nicio reținere să folosească serviciile de securitate pentru a oprima violent disidența. De asemenea, nu este clar că există o revoltă publică în masă în așteptare. există șansa ca dacă regimul ar fi amenințat, Rusia ar interveni. În prezent, există doar câteva mii de soldați ruși staționați permanent în Belarus. Fără îndoială, Rusia ar desfășura rapid forțe suplimentare dacă va fi nevoie, chiar dacă ar trebui să fie redistribuite de pe frontul Ucrainei. Transferul armelor nucleare în Belarus nu are nicio semnificație tactică, cel mai probabil este o măsură pentru a descuraja alte națiuni să intervină în Belarus. În ciuda dependenței de Rusia, Lukașenko ia măsuri pentru a-și afirma independența. De exemplu, recent controalele pașapoartelor au fost introduse de partea belarusă la punctele importante de trecere a frontierei dintre Rusia și Belarus. Cea mai probabilă explicație, potrivit Radio Free Europe, este că, „în urma presupusului atac cu drone asupra Kremlinului și a mai multor tentative de asasinare ale activiștilor pro-Putin, Lukașenko nu mai crede în eficacitatea personalului de securitate rus”. Ei scapă cu astfel de acțiuni pentru că Putin crede că poate menține Belarusul ferm pe orbita Rusiei.
Ce ar putea urma? Un război civil sau o intervenție străină în Belarus nu este probabil. Dacă ar izbucni conflictul, Putin ar interveni cu siguranță sau ar respinge intervenția, aceasta ar crește cu siguranță izolarea față de Occident a Belarusului. „Nu” ar crește probabilitatea unui conflict nuclear, dar ar putea diminua efortul militar convențional rus în Ucraina. Ar putea declanșa o nouă criză a refugiaților.
SUA nu are o strategie clară pentru Belarus. Strategia actuală de „promovare a democrației” are perspective reduse de succes. În timp ce SUA ar trebui să continue să se implice cu vocile legitime ale opoziției și să tragă guvernul la răspundere pentru abuzuri, Washingtonul ar trebui, de asemenea, să se apropie de regimul de la Minsk și să ia pulsul societății civile din țară. Pe de altă parte mai mult angajament complică presupunerea lui Putin că Belarus este ferm în tabăra sa și pune mai multă presiune externă asupra regimului. Rusia își dorește descurajarea occidentală împotriva sa, SUA își doresc să poată controla regimul de la Minsk pentru a evita consolidarea Rusiei în războiul cu Ucraina. Implicarea mai accentuată a SUA ar lăsa deschisă pe termen lung o cale de urmat pentru o țară, Belarus, independentă, dacă poporul țării ar alege vreodată acest lucru – și ar avea capacitatea de a face acest lucru. Angajamentul pe termen lung ar fi o strategie cu risc scăzut.
