„Ucraina insistă să continue acest război, dar toată Europa plătește factura”, a declarat președintele bulgar în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta este o abordare nouă a șefului statului bulgar cu privire la războiul din Ucraina. Până acum, Radev a cerut Bulgariei să rămână pe o poziție de „neutralitate”.
Radev a susținut poziții apropiate de cele ale Kremlinului încă de la începutul invaziei ruse. El folosește adesea cuvântul „conflict” în loc de „război” și spune că se opune furnizării de arme Kievului, opunându-se, de asemenea, sancțiunilor economice împotriva Rusiei.
Președintele Bulgariei solicită repetat negocieri între Kiev și Moscova și o soluție pașnică a războiului. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky la Sofia, la începutul lunii curente. Atunci Zelensky a apărat poziția Kievului conform căreia războiul nu are o soluție pașnică fără retragerea completă a trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene ocupate, ceea ce Rusia refuză să o facă.
Bulgaria, care este membră a NATO și a Uniunii Europene, a trimis de două ori ajutor militar Ucrainei. Primul lot a fost trimis de guvernul provizoriu numit de Radev, care a fost obligat să facă acest lucru prin decizia Adunării Populare a țării.
Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a comentat ultimele declarații ale lui Radev, spunând că „Federația Rusă este cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității țărilor membre ale Tratatului Atlanticului de Nord, precum și la adresa păcii și stabilității în regiunea euro-atlantică”. Tot el a ținut să sublinieze, că ultimele afirmații ale președintelui Radev „repetă niște declarații rusești, care nu au nicio legătură cu ceea ce prezintă poziția unui membru UE și NATO”.
Șeful guvernului bulgar a insistat că „interesul național al Bulgariei este să pună capăt războiului, ca Rusia să-și retragă trupele din Ucraina, ca Ucraina să devină membră a NATO și ca noi să ne dezvoltăm capacitățile de apărare în deplină conformitate cu planurile regionale pe care NATO le-a adoptat la Vilnius. ”
Ambasada Ucrainei la Sofia a reacționat și ea la afirmațiile lui Radev. Diplomații au subliniat că Ucraina luptă pentru pace și depune toate eforturile pentru a o atinge. Tot așa cum învinovățirea Ucrainei, care a fost atacată cu perfidie de vecinul ei din nord, pentru războiul în desfășurare, este una dintre cele mai comune teze în sprijinul propagandei rusești și al războiului hibrid în Europa.
Ambasada ucraineană a ținut să sublinieze aparte, că furnizarea de mijloace defensive Ucrainei nu duce la creșterea numărului de victime și distrugeri, ci mai degrabă permite salvarea mai multor vieți ale cetățenilor de rând.
Reamintim că guvernul bulgar a decis să se alăture proiectului Agenției Europene de Apărare „Achiziția comună de muniție”, care prevede unificarea eforturilor statelor în achiziționarea de obuze de artilerie pentru Ucraina. În ciuda instabilității politice prelungite, Bulgaria – unul dintre cei mai mari producători de arme de tip sovietic din UE – ar putea furniza Ucrainei până la o treime din toate munițiile de care ea are nevoie.