Pe 19 iunie, la Comrat – centrul administrativ al autonomiei găgăuze din Republica Moldova, a avut loc ceremonia de inaugurare a noului șef al regiunii care poartă denumire de bașcan. În această calitate a fost aleasă Evghenia Guțul, care reprezintă politic partidul pro-rus „Șor”, recent pus în afara legii prin decizia Curții Constituționale moldovenești pentru multiple încălcări a legislației în vigoare. Inaugurarea noului bașcan a avut loc în piaţa centrală a oraşului Comrat, în cadrul unei şedinţe solemne a Adunării Populare din Găgăuzia. După ce a depus jurământul pentru investirea în funcție, Evghenia Guțul, noua bașcană a Găgăuziei, a făcut primele declarații în fața cetățenilor autonomiei.
„Vă mulțumesc că sunteți alături în această zi importantă. Vreau să vă asigur că mereu o să mă bazez pe jurământul de fidelitate, înțelegând ce responsabilitate îmi este delegată de către cetățenii UTA Găgăuzia, care mi-au oferit viitorul său. În special, aș dori să precizez că voi fi fidelă poporului meu, toate cunoștințele, puterile, le voi depune pentru îmbunătățirea intereselor acestora. O să fiu bașcană a Găgăuziei, dar nu a unor partide”, a declarat Evghenia Guțul.
Reamintim, alegerile bașcanului Găgăuziei au decurs într-o atmosferă de multiple acuzații privind coruperea alegătorilor. A doua zi după vot, Centrul Național Anticorupție a confiscat listele electorale din Găgăuzia, în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unui partid politic și luare de mită. Susținătorii partidului Șor au ieșit să protesteze pe lângă sediului CEC din Găgăuzia, anunțând o destabilizare a situației politice din autonomie.
În această atmosferă tensionată, Camera de Apel a orașului Comrat, centrul administrativ al Găgăuziei moldovenești, a ignorat informațiile despre coruperea alegătorilor și a recunoscut, la 22 mai, victoria candidatului din partidul pro-rus „Șor”, Evghenia Guțul, la alegerile bașcanului (șeful autonomiei).
În aceste condiții, conducerea de vârf a Republicii Moldova, în special, președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recan, au decis să nu participe la evenimentul inaugurării noului bașcan al Găgăuziei. Totodată, printre invitați la evenimentul inaugurării a fost prezent și popularul actor turc Burak Ozcivit, care a ținut un scurt discurs.
După inaugurare a avut loc un concert cu artificii, susținut de unul dintre cei mai celebri interpreți turci, Mustafa Sandal.
Totodată, procurorul general interimar al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a declarat că dacă se va cunoaște ca rezultat al anchetei în desfășurare, că alegerile șefului regiunii autonome au fost falsificate, va trebui organizate alte alegeri a bașcanului Găgăuziei. „Dacă stabilim că alegerile au fost trucate, atunci acest lucru va duce la alegeri cel puțin repetate”, a spus Munteanu, invocând suspiciunile că un număr de cetățeni care se aflau pe listele electorale nu se aflau în țară în ziua alegerilor. „În paralel, este în derulare și ancheta faptelor de finanțare ilegală a campaniei electorale”, a mai spus Munteanu.
În conformitate cu legislația moldovenească, șeful autonomiei găgăuze este din oficiu membru al Guvernului Republicii Moldova și trebuie să depună jurământul în fața președintei Maia Sandu.