Home » Ofensiva diplomatică a Ucrainei în Arabia Saudită

Ofensiva diplomatică a Ucrainei în Arabia Saudită

by Gabriela Taranu

Sâmbătă, în Arabia Saudită, și-a deschis lucrările reuniunea internațională care a abordat problema războiului în Ucraina și restabilirii unei „păci juste”,  potrivit formulei Kievului. La reuniunea de la Jeddah “au fost exprimate diferite puncte de vedere” cu privire la principiile-cheie ale formulei de pace ucrainene, a afirmat la finele summitului  șeful administrației președintelui Ucrainei, Andriy Yermak. Șeful biroului Președintelui Ucrainei la fel a vorbit despre rezultatele întâlnirii din Arabia Saudită privind implementarea „formulei de pace” ucrainene și a remarcat că majoritatea statelor participante au decis cum își vor aduce contribuția la terminarea războiului din Ucraina.

Tot Yermak a adus clarificări listei a aproximativ 40 de țări participante la întâlnirea din Jeddah, lista nefiind cunoscută pe deplin până la începutul summitului. Dintre țările europene au participat – Bulgaria, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Germania, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Finlanda, Franța, Cehia, Suedia, UE ca uniune. Din Orientul Mijlociu și Asia – au fost prezenți Arabia Saudită, Australia, Bahrain, India, Iordania, Qatar, Kuweit, Uniunea Comorelor, China, Coreea, Turcia, Japonia. Africa a fost reprezentată de Egipt și Africa de Sud. Iar America de Nord – de Canada și SUA. America de Sud – Argentina, Brazilia, Chile. Anterior, mass-media a numit Mexic printre participanți, dar până la urmă această țară nu a apărut pe lista publicată. La summitul din Arabia Saudită a fost prezentă și ONU ca organizație internațională.

Toate țările enumerate au fost reprezentate la nivel de consilieri de securitate națională și directori politici ai Ministerului de Externe, participarea fiind nemijlocită sau online. Rusia nu a fost printre invitați la acest summit. Yermak a mai remarcat în fața presei, că au fost de aproape trei ori mai multe țări participante la întâlnirea de la Jeddah, decât la consultările precedente de la Copenhaga și a calificat atmosfera reuniunii ca  „extrem de sinceră și deschisă”.

„Au existat puncte de vedere diferite, dar toți cei prezenți au mărturisit despre angajamentul țărilor lor față de principiile Cartei ONU, ale dreptului internațional și respectul pentru suveranitatea și inviolabilitatea integrității teritoriale a statelor. Și tocmai pe aceste principii este construită viitoarea pace… Întâlnirea de la Jeddah a fost un pas către implementarea practică a inițiativelor de pace, propuse de Ucraina. Fiecare stat participant la consultări are ocazia să dea dovadă de calitatea de lider în eforturile globale pentru pace. Și cei mai mulți dintre ei au decis deja rolul lor în implementarea anumitor puncte ale formulei”, a spus Andriy Yermak. Potrivit acestuia, părțile au convenit să continue lucrul la diferite niveluri reprezentative.

În cadrul consultărilor de la Jeddah, delegația ucraineană a susținut sâmbătă o serie de întâlniri bilaterale, care au continuat duminică, unde s-au discută detaliile implementării inițiativelor de pace. Reamintim că întâlnirea de la Jeddah este deja a doua întâlnire de acest gen unde se discută „formula păcii”, prima ședință a avut loc la Copenhaga. Șeful Ministerului de Externe al Ucrainei a numit participarea reprezentantului Chinei la summitul de la  Jeddah ca pe o „super-dezvoltare” a inițiativei.

Neoficial, mass-media a aflat de la diplomații europeni că la întâlnire s-a decis să se formeze grupuri de lucru pe teme cheie ale celor 10 puncte ale „formulei păcii” propusă de Zelenski și care presupune, printre altele, retragerea trupelor ruse și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei.

Termenul precis când va avea loc următor summit nu au fost determinat , dar organizarea acestuia până la sfârșitul anului 2023 este considerată realistă. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că se așteaptă ca următorul summit privind „formula păcii” să fie organizat în toamna lui 2023.

Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, anticipat a calificat summitul din Arabia Saudită ca pe o încercare „de a profita de intențiile sincere ale mai multor state pentru a constitui o coaliție anti-rusă”. Kremlinul a promis că va urmări atent mersul întâlnirii. Oficiali ucraineni și ruși, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, susțin că în prezent nu există perspective pentru discuții directe de pace între Ucraina și Rusia. În acest context, Arabia Saudită a promis Moscovei să o informeze despre rezultatele summitului de la Jeddah.

Related Articles

Leave a Comment

error: Continutul este protejat de drepturile de autor!!