John J. Mearsheimer
Articol apărut pe 13.09.2023, pe contul Substack al autorului
TEORIA UCRAINEANĂ A VICTORIEI
La începutul războiului, în februarie 2022, armatele rusă și ucraineană au fost angajate într-o luptă echilibrată. Forța de invazie rusă, care era compusă inițial din cel mult 190.000 militari, s-a desfășurat pe o suprafață substanțială din teritoriul ucrainean, dar s-a aflat curând într-o situație de supraextindere. Cu alte cuvinte, nu avea trupe suficiente pentru a controla tot teritoriul ucrainean pe care îl ocupase. În consecință, rușii și-au retras majoritatea forțelor din regiunea Harkov, ceea ce a permis armatei ucrainene să se regrupeze și să obțină un avantaj numeric. Ulterior, armata rusă supraextinsă a fost nevoită să se retragă din porțiunea regiunii Herson care se află pe malul de vest al râului Nipru, pe care armata ucraineană l-a ocupat atunci fără o luptă propriu-zisă. Cu toate acestea, înainte ca rușii să se retragă au provocat pierderi masive forțelor ucrainene care încercau să o alunge din Herson. Un comandant de batalion a raportat că pierderile sale au fost atât de mari încât a trebuit „să înlocuiască de trei ori membrii unității sale”.[11] Aceste două retrageri/înfrângeri tactice ale forțelor ruse au avut loc la sfârșitul verii și toamna lui 2022.
Ca răspuns la evenimentele de la Harkov și Herson, Putin a mobilizat 300.000 de militari în septembrie 2022; dar aceștia au avut nevoie de câteva luni de antrenament înainte de a fi pe deplin pregătiți pentru luptă. Pe de altă parte, rușii și-au intensificat efortul în curs pentru a captura Bahmut, în noiembrie 2022. Ucrainenii au răspuns provocării de la Bahmut, și cele două părți s-au angajat într-o luptă lungă, de uzură, pentru controlul orașului, care s-a încheiat în final cu o victorie rusă la sfârșitul lui mai 2023.
Ca răspuns la evoluțiile de la Harkov și Herson, Putin a mobilizat 300.000 de militari în
septembrie 2022; aceștia au avut nevoie de câteva luni de antrenament înainte de a fi pe deplin pregătiți pentru a intra în luptă. De asemenea, rușii și-au intensificat efortul pentru a captura orașul Bahmut în noiembrie 2022. Dar ucrainenii au răspuns provocării de la Bakhmut, și cele două părți s-au angajat într-o luptă lungă și de uzură pentru controlul orașului, care s-a încheiat cu în final cu o victorie rusă, dar abia la sfârșitul lui mai 2023.
Bakhmut a fost o înfrângere serioasă pentru Ucraina, pe de o parte pentru că Zelensky a spus public că el și generalii săi erau hotărâți să țină orașul și, pe de altă parte, pentru că a angajat în această luptă multe dintre cele mai bune unități ale Ucrainei.[12] Mai important, Ucraina a suferit pierderi uriașe în bătălia care a durat luni de zile.[13]
Pentru a înrăutăți lucrurile, războiul este probabil să se transforme într-o luptă dezechilibrată în lunile următoare, pentru că rușii câștigaseră, la începutul conflictului, un avantaj de aproximativ 5:1 ca mărime a populației, ceea ce a însemnat că ar putea mobiliza o armata mult mai mare decât Ucraina, oferindu-le un avantaj care contează foarte mult în războiul de uzură. În plus, rușii se bucurau deja de un avantaj semnificativ în artilerie, cea mai importantă armă într-un război de uzură precum cel din Ucraina. Nici Kievul, nici Occidentul nu au avut capacitatea de a remedia acel dezechilibru, care a fost estimat a fi undeva între 5:1 și 10:1 în favoarea Rusiei.[14]
Într-adevăr, existau motive să credem că Occidentul ar putea să nu rămână pe deplin angajat în furnizarea către Ucraina a armamentului de care avea nevoie disperată, armament care includea și alte tipuri de arme pe lângă artilerie, cum ar fi tancuri, vehicule blindate, drone și aeronave. În Occident, se manifesta din ce în ce mai evident o oboseală față de război și, în plus, SUA se confruntau cu o amenințare din partea China din Asia de Est, ceea ce era un pericol mai mare pentru interesele americane decât cele războiul cu rușii. Pe scurt, Ucraina era foarte probabil să piardă într-un război prelungit, de uzură, deoarece un asemenea război ar fi dezechilibrat ca resurse disponibile în luptă.
De aceea, atât Ucraina cât și Occidentul au avut în față o provocare uriașă pentru a găsi o strategie inteligentă care să ducă rapid la o victorie militară care să pună capăt războiului în condiții favorabile pentru ele.[15]
Asta însemna că Ucraina trebuia să folosească o strategie blitzkrieg, care este singurul mod de a evita sau de a tranșa un război de uzură în care se confruntă două armate terestre egale, pe un front continuu.[16]
ABC-UL BLITZKRIEG-ULUI
Un blitzkrieg se bazează pe mobilitate și viteză – inerente unei forțe de lovire blindate – pentru a învinge un adversar fără a angaja o serie de bătălii sângeroase și prelungite.[17] Această strategie se bazează pe presupunerea că armata adversarului este o mașinărie mare și complexă, care este desfășurată să lupte de-a lungul unei linii defensive bine stabilite. În spatele acestei linii se află o rețea vulnerabilă, care cuprinde numeroase alte linii de comunicare, de-a lungul căreia se deplasează informațiile și proviziile, precum și punctele nodale cheie unde se intersectează diferitele linii. Distrugerea acestui „sistem nervos central” echivalează cu distrugerea armatei apărătoare.
Un blitzkrieg implică două operațiuni majore: câștigarea unei bătălii-surpriză, în care se sparge frontul adversarului, și executarea unei pătrunderi strategice în profunzime. Mai precis, atacatorul urmărește să își concentreze pe ascuns forțele blindate într-o locație specifică sau două de-a lungul liniei frontului, unde raportul forță-spațiu al apărătorului este scăzut, și la care atacantul poate obține valori numerice de superioritate faţă de apărător. O apărare care este rarefiată și depășită numeric este relativ ușor de spart. După ce deschide o breșă sau două în linia frontală a apărătorului, atacatorul caută să se deplaseze rapid în profunzimea apărării înainte ca adversarul se poată reloca forţe pentru a bloca pătrunderea. Deși poate fi necesar să se angajeze într-o luptă de contact direct pentru a realiza breșa inițială, avantajul este foarte mare pentru că evită noi bătălii de acest fel. Apoi, atacatorul urmează calea pe care întâmpină cea mai mică rezistență, adânc în spatele liniilor apărătorului.
Tancul, cu flexibilitatea sa inerentă, este arma ideală pentru a realiza un blitzkrieg.
Artileria, însă, nu joacă un rol major în blitzkrieg, în parte pentru că necesită sprijin logistic semnificativ, care interferează cu mișcarea rapidă a celei de-a doua operațiuni în expansiune și, în general, este o frânare a mobilității.
În plus, angajarea în schimburi de artilerie la scară largă ar pierde timp prețios și ar încetini forțele blindate care avansează. Sprijinul aerian apropiat, pe de altă parte, nu prezintă nici una dintre aceste probleme. Având în vedere flexibilitatea inerentă a avioanelor, dronelor și elicopterelor, acest tip de artilerie aeropurtată este excelent complementară cu blindatele cu deplasare rapidă.
După cum ar trebui să fie evident, un blitzkrieg necesită o structură de comandă flexibilă alcătuită de sus până jos din militari capabili să-și asume inițiativa în situații de luptă în care ceața războiului este uneori deasă. Un blitzkrieg nu se bazează pe un plan rigid pe care comandanții trebuie să-l urmărească îndeaproape. De fapt, mai degrabă este adevărat contrariul. Înainte de a lansa atacul, este stabilit un obiectiv general și sunt pregătite planuri detaliate doar pentru bătălia-surpriză. Dar nu există linii directoare rigide pe care comandanții să le urmeze atunci când conduc pătrunderea strategică în profunzime. Presupunerea de bază este că nimeni nu poate prezice cu un grad de certitudine semnificativ cum se va desfăşura bătălia. Incertitudinea va fi ceva obișnuit și, prin urmare, vor trebui asumate riscuri. În esență, o responsabilitate mare este pusă pe capacitatea unui comandant de a lua decizii rapide de atac, care să permită forțelor blindate menținerea unei viteze mari de avans în urma câștigării bătăliei în care se realizează o breșă. Îndrăzneala este esențială, chiar și atunci când informația este incompletă, astfel încât armata atacatoare să poată menţine iniţiativa.
Să mai spunem câteva cuvinte despre obiectivele asociate, în ordine, blitzkrieg-ului. În mod obișnuit, scopul este de a învinge decisiv forțele militare ale apărătorului. Este posibil, însă, să inițiezi un blitzkrieg pentru a câștiga o victorie limitată, în care forțele de apărare sunt încercuite și/sau au pierderi mari, dar nu complet învinse, și unde atacatorul capturează un teritoriu semnificativ al apărătorului. În acest caz, în care nu se obține o victorie decisivă, problema este că lupta va continua, ceea ce aproape sigur înseamnă întoarcerea la un război de uzură. Războaiele moderne, trebuie subliniat, nu numai că tind să escaladeze, dar sunt, de asemenea, greu de terminat. Astfel, liderii sunt motivați puternic pentru a folosi un blitzkrieg și a câștiga o victorie decisivă asupra armatei care se apără și nu pentru a urmări o victorie limitată.
(va urma)
