Home » Scurtă evaluare a rezultatelor alegerilor locale generale din Republica Moldova

Scurtă evaluare a rezultatelor alegerilor locale generale din Republica Moldova

La o săptămână după primul tur al alegerilor, putem să facem o apreciere „la rece”.

by Radu Enache

Primul element, vizibil de la mare distanță și șocant în același timp, este eșecul catastrofal al PAS. Putem spune că. în acest prim tur, nu au câștigat ceilalți, ci partidul Maiei Sandu s-a prăbușit. În condițiile în care prezența la vot a fost ceva mai mare decât la alegerile locale anterioare (și ținând cont că o mare parte din electorat este plecat în străintate), PAS a obținut în toate raioanele cu 15-20% mai puțin decât la alegerile parlamentare din 2021. În cazuri punctuale, prăbușirea e de până la 50%. Iar cele mai importante patru municipalități au revenit sau urmează să revină, în turul doi, unor reprezentanți ai partidelor de Opoziție.

Pentru PAS, cel mai usturător este rezultatul de la Chișinău, unde primarul în exercițiu, Ion Ceban, a obținut victoria din primul tur. Probabil că victoria lui Ceban ar fi fost și mai categorică, dar PSRM și-a promovat corect candidatul (desigur, și ca să obțină mai multe locuri în Consiliu). Candidatul PAS, Lilian Carp, a obținut 28,2%, semnificativ sub scorul obținut de către partidul său la votul pentru Consiliu (32,9%). Această diferență sugerează că alegerea lui Carp a fost o greșeală a partidului, care n-a avut sau n-a promovat un „candidat-locomotivă”, capabil să tragă în sus scorul partidului. Este interesant, în acest context, să amintim că Lilian Carp a declarat public cu puțin timp înainte de scrutin, că este unionist; este posibil ca această declarație să-l fi costat câteva procente bune.

Nu numai că Ceban a câștigaat primăria, ci și partidul său, MAN (partid care, în afara Chișinăului, nici nu există practic), a terminat pe locul întâi la locul pentru Consiliu, cu 33,1%, e drept, la mică distanță în fața PAS, care a obținut 32,9%.

În turul doi, probabil, PAS va mai recupera la primarii de comune, dar semnalul dat de eșecul de ansamblu ar trebui să fie alarmant pentru puterea de la Chișinău.

Există, bineînțeles, o nuanță importantă. Alegerile locale au un alt specific decât cele generale. La alegerile locale se optează pentru oameni pe care, în majoritatea cazurilor, alegătorii îi cunosc direct și care au demonstrat sau demonstrează calități de buni gospodari. Nu este nevoie, deci, de o ideologizare a scrutinului. Chiar și în aceste condiții, rezultatele obținute de PAS arată că partidul Maiei Sandu a dobândit puterea pe „repede înainte”, fără să fi avut o creștere naturală ca ideologie, organizare și proiect de țară. Orientarea proeuropeană și proatlantică este, desigur, ceva pozitiv în sine, dar nu ține de foame. Cei doi ani care au trecut de la alegerile parlamentare nu i-au convins pe cetățenii moldoveni că PAS are capacitatea de a reforma societatea și de a oferi oamenilor un trai mai bun la ei în țară, în perspectiva următorilor ani. Ca și în cazul României, Republica Moldova are foarte mulți cetățeni care lucrează în țările UE. Fără s avem date exacte, putem să presupunem cu destul siguranță, că migranții moldoveni procedează exact ca și cei din România: lucrează câteva luni în Occident, apoi se întorc o lună acasă și pleacă din nou. Astfel încât, pe ansamblu, ei își câștigă traiul în Occident și contribuie la veniturile bugetare ale Republicii, dar nu renunță la statutul de cetățean și elector. Acest grup constituie, desigur, un segment foarte important din bazinul electoral al PAS, dar este mai puțin implicat în viața socio-economică de acasă. Pe scurt, putem presupune cu temei că la alegrile locale a lipsit o bună parte din cei care ar fi votat PAS.

Și totuși!

Scrutinul de săptămâna trecută a avut loc în condițiile în care puterea centrală de la Chișinău a adoptat niște măsuri care se află la limita exercițiului democratic: închiderea unor canale media, scoaterea în afara legii a unui partid, fără ca membrii acelui partid să poată candida ca independenți și multe alte obstacole administrative, evedențiate de observatorii OSCE. (Să mai amintim că Republica Moldova a interzis categoric prezența unor observatori din Federația Rusă.) Una peste alta, deși a avut pârghiile puterii și a făcut uz de acestea, PAS a pierdut la fel de spectaculos pe cât câștigase la parlamentarele din 2021.

În concluzie, este important să vedem că orientarea proeuropeană a conducerii Republicii Moldova are urgentă nevoie și de rezultate concrete pe plan intern.

Related Articles

Leave a Comment

error: Continutul este protejat de drepturile de autor!!