Într-o țară altminteri calmă și predictibilă, cum am numit Ungaria, președinta Katalin Novak și-a dat demisia public, într-un discurs televizat, marcat de o puternică încărcătură emoțională. Ce s-a întâmplat?
Printre prerogativele șefului statului maghiar, întru totul analog cu situațiile din majoritatea statelor lumii, se află și dreptul de grațiere.
Originea acestui drept se pierde în negura vremurilor, când monarhii puteau grația inculpați sau condamnați pentru cele mai diverse crime. Este, cu alte cuvinte, o rămășiță a unui „drept divin”, care nu are nevoie de justificarea unor legi sau rânduieli omenești. Așa este și acum, în sensul că dreptul de grațiere nu trebuie să aibă obligatoriu o justificare.
În practica modernă, însă, grațierea se acordă în urma unor cereri justificate: condamnații sunt foarte în vârstă, bolnavi în faze terminale sau unici sprijinitori ai unei familii care nu se poate întreține. După câte știm, fără să fi făcut o statistică, în practica juridică europeană, numărul grațierilor este mic. Sunt cazuri excepționale, de regulă condamnări de drept comun și se referă la persoane prea puțin publice.
Un alt aspect este acela că procedura grațierii a devenit foarte formalizată și instituționalizată, dacă ne putem exprima astfel. Există un întreg aparat care triază cererile de grațiere, le analizează, le prioritizează și, în final, o dată sau de două ori pe an (de obicei cu ocazia Zilei Naționale a țării respective), cele câteva cereri selectate ajung pe biroul președintelui care le semnează și gata! De regulă, presa și opinia publică nu se interesează de aceste activități decât în circumstanțe excepționale.
În România, de exemplu, singurul caz de grațiere care a fost mediatizat și contestat puternic a fost cel în care Ion Iliescu, la finalul mandatului, în 2004, l-a grațiat pe Miron Cozma. La protestele societății civile, grațierea a fost revocată, dar, ulterior, Justiția a anulat revocarea, ca fiind ilegală. Toată tărășenia a fost pusă în cârca lui Ion iliescu și, cu siguranță a influențat rezultatul alegerilor prezidențiale, câștigate atunci de Traian Băsescu, candidatul Opoziției.
Am evocat acest episod pentru a evidenția faptul că, uneori, grațierile pot fi folosite ca armă politică.
Ce s-a întâmplat însă în Ungaria? Printre cei grațiați de președintă, cu ceva timp în urmă, s-a aflat și o persoană care, în condamnarea suferită, acordase sprijin unui pedofil. Presa a aflat despre acest lucru și, foarte probabil, amănuntul ar fi fost folosit la greu împotriva partidului de guvernământ din Ungaria (FIDESZ), în campania pentru proximele alegeri europalamentare.
Amintim că Ungaria este o republică parlamentară, adică președintele este ales de parlament, prin urmare, doamna Novak fusese aleasă de partidul premierului Viktor Orban. Acesta se află, în cadrul Partidului Popular European, într-o poziție delicată, întrucât a adoptat în ultimii ani o agendă conservatoare dură, care critică politicile europene de toleranță față de minoritățile sexuale și susține vehement „familia tradițională”.
În acest context, un scandal despre grațierea cuiva care a sprijinit un pedofil ar fi aruncat o umbră și mai cu seamă multe ironii din partea Opoziției la adresa guvernului Orban. Demisia rapidă și spectaculoasă a președintei, imediat ce cazul a fost relatat în presă, contracarează posibilele critici și oferă, totodată, partidului la putere o cale de reactivare a discursului conservator. Este interesant că acest gest a stârnit multă simpatie nu doar în Ungaria, ci și în alte țări din Est, în care politicile liberale ale Bruxelles-ului sunt privite cu foarte mari rezerve.