Nu este prima oară când spun că războiul din Ucraina nu se va sfârși curând. Prima dată, în martie 2022, am estimat că va dura cam zece ani. Apoi, după ce ofensiva ucraineană din toamna lui 2022 s-a fâsâit, mă gândeam că, poate, operațiunile militare se vor opri mai repede: prin 2026 sau 2028. Acum, în august 2024, ne aflăm la capătul a trei luni în care nu apar noutăți de pe front. Acesta pare să se fi stabilizat și nici una dintre părți nu e angajată, în prezent, în vreo manevră ofensivă majoră.
Un factor al acestei stabilizări este cu siguranță pachetul de ajutor de 61 miliarde $ acordat Ucrainei de către Statele Unite. Succesele mai consistente ale armatei ruse au coincis cu perioada toamna 2023 – iarna 2024, când suma repectivă fusese blocată la votul din Congres pe bugetul SUA pe 2024. Deblocarea banilor a permis alimentarea armatei Ucrainei, în primul rând cu muniții.
Să mai notăm și că alegerile din primăvară, din Federația Rusă, au avut printre consecințe schimbarea ministrului Apărării și, mai nou, anchete soldate cu arestări printre responsabili înalți cu aprovizionarea armatei. De partea cealaltă, să nu uităm că americanii se plâng de mult de lipsa de eficiență a ajutoarelor, pe care o atribuie – ați ghicit! – corupției autorităților de la Kiev.
Corupție există, cu siguranță, și în armata Ucrainei și în cea a Rusiei. În condițiile unui război prelungit, de uzură, zvonurile și suspiciunile de fraudă și delapidare afectează moralul trupelor și al populației mult mai mult decât pierderile uzuale pe câmpul de luptă. Prin urmare, „curățenia internă” este un instrument indispensabil pentru păstrarea capacității de mobilizare a întregului corp social.
Un alt factor evident care influențează situația din Ucraina este rezultatul alegerilor prezidențiale din toamnă, din SUA. Pentru responsabilii cu politica externă din Partidul Democrat, Rusia este adversarul numărul unu încă din primul mandat al lui Barack Obama. (Pe vremea aceea, între ambițiile ofensive ale Americii și cele revizioniste ale Rusiei se interpunea o Uniune Europeană asertivă, în care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avea o autoritate incontestabilă. Cum a fost prăbușită puterea Uniunii Europene, din 2015 încoace, este o altă discuție.) Administrația Trump a făcut un viraj brusc în privința adversarului principal, care n-a mai fost Rusia, ci China. Politica ofensivă a SUA față de Rusia a fost suspendată (și, poate, de aici au venit și acuzațiile de amestec al Rusiei în alegerile americane).
Până la urmă, opțiunea americană este dictată de rațiuni economice. SUA (și Occidentul colectiv) au nevoie mai mult ca oricând în istorie de obținerea unui mix economic major (resurse naturale – în primul rând energetice – ieftine, piețe de desfacere mari și mână de lucru) care să permită o redresare și un boom după aproape două decenii de crize cronicizate.
Cum se poate obține așa ceva?
Până pe la sfârșitul secolului XIX, prin ocuparea, colonizarea sau subordonarea unor teritorii rămase în urmă (tehnologic, cultural, economic) față de Occident. Din 1914 încoace, prin război. E drept că, după 1945, din cauza ororii față de armele nucleare, războaiele n-au mai fost oficiale, declarate. Dar intervențiile armate, loviturile de stat, revoluțiile de tot felul, acțiunile de „menținere a păcii”, „primăverile”, „eliberările” – tot războaie au fost!
Cele mai multe au fost susținute direct – politic, logistic, material și, nu în ultimul rând, mediatic – de marile puteri, altele, mult mai puține, s-au petrecut doar cu înștiințarea și acordul tacit al acestora.
Acum, Partidul Democrat din SUA caută, cu disperare, aș spune, „glonțul de argint” pentru victoria în alegeri. Întrucât una dintre temele principale ale campaniei electorale este războiul din Ucraina, amândoi candidații au nevoie de un discurs convingător pe această temă.
Trump a spus deja că „a doua zi” după ce va ajunge la Casa Albă va face pace în Ucraina. Nu specifică în ce fel, dar promisiunile populiste nici n-au nevoie de explicații. Democrații nu pot depăși această promisiune decât golind-o de sens: nu poți să faci pace dacă deja este pace! Ca atare, prioritatea maximă a diplomației cabinetului Biden este de a crea impresia că situația din Ucraina se îndreaptă către o soluție negociată. Că vor fi negocieri multipartite, că va fi un fel de armistițiu, că va fi o încetare a focului și vor fi desfășurate „căștile albastre” ale ONU, e mai puțin important. Cu adevărat important pentru administrația Biden este ca opinia publică americană să perceapă o tendință de rezolvare a conflictului.
De cealaltă parte, în această perioadă, președintele Putin nu are nici un interes să apară, în fața opiniei publice mondiale, ca agresiv și lipsit de dispoziția de a negocia. Pentru Rusia, cea mai bună tactică este de a aștepta.
Asistăm, deci, la un fel de mini-armistițiu tacit, în care marile puteri se reorganizează. Celălalt conflict (despre care vom vorbi într-un material viitor), din Orientul Mijlociu, accentuează acest proces de repoziționare. Recentul schimb de „prizonieri” între SUA și Federația Rusă trebuie înțeles în aceeași logică.
Se va termina războiul în această iarnă? Îi voi dezamăgi pe iubitorii de pace, dar răspunsul meu este categoric: nu! Poate războiul nu va mai fi, un an-doi, la fel de „fierbinte”, poate va fi un armistițiu, dar conflictul va continua să mocnească și se va reaprinde curând.
O ultimă observație, am mai spus-o și o repet: cele mai multe dintre marile proiecte de infrastructură din România (autostrăzi și drumuri expres la greu, reabilitări de căi ferate, portul Constanța, baza militară de la Mihail Kogălniceanu) au ca termen de execuție sfârșitul lui 2026. Apoi, anul 2024 a fost an electoral în foarte multe țări ale Occidentului colectiv (inclusiv în UE) și se știe că trecerea economiei „pe picior de război” are nevoie, grosso modo, de vreo doi ani. Prin urmare, să fim sănătoși și să vedem ce va fi în 2026.
Pe 5 și 6 august, armata ucraineană a declanșat un atac surpriză pe teritoriul Federației Ruse, în regiunea Kursk, înaintând circa 10 kilometri, pe o deschidere de circa 100 kilometri. (Datele nu sunt precise.) Deci, nu! Nu va fi pace!
