Bombardamentele rusești asupra Ucrainei au continuat luni, toată ziua, cu sute de drone și rachete vizând rețeaua electrică a țării. Milioane de ucraineni s-au refugiat în adăposturi anti-bombă și stații de metrou, în timp ce, cel puțin șapte persoane au fost ucise în urma exploziilor, iar rapoarte autorităților locale spun că cel puțin patru copii au fost răniți în acest atac. Ploaia de lovituri cu rachete și drone a forțat milioane de oameni să se adăpostească, în timp ce Rusia a bombardat capitala Kiev și alte 15 regiuni. Acest atac a părut că vizează în mod clar sursele de energie ale țării.
Mii de oameni s-au îngrămădit în metrourile din Kiev după ce au început sirenele, mulți purtând valize mici sau rucsacuri cu lucruri esențiale. După 10 ore de sirene, ucrainenii au ieșit din adăposturile antiaeriene întunecate și din stațiile de metrou din întreaga țară pentru a încerca să reaprindă luminile, dar au constatat că alimentarea cu energie electrică era întreruptă.
„Sirenele au sunat la șase dimineața, iar imediat după aceea, exploziile au început să zguduie cerul deasupra Kievului”, a declarat Sonia Khush, directoarea Salvați Copiii Ucraina. „În adăposturi umede și reci, pivnițe și stații de metrou copiii au fost nevoiți să îndure condiții dificile asociate cu o frică imensă și suferință, deoarece alerta de raid aerian a durat aproape 10 ore”. „În toată țara, orașe întregi rămân fără surse stabile de energie electrică și apă”, a mai declarat directorul organizației de caritate.
Sursă foto: Administrația Kiev
Spitalele de copii și-au limitat operațiunile și multe au trecut la surse alternative de energie, cum ar fi generatoarele de combustibil. S-au semnalat întreruperi de urgență în toată țara de la Sumy, o regiune care se învecinează cu Rusia, la vest și la sud în orașul Odesa.
Declarațiile celor care îndură aceste atacuri sunt emoționante “Când sunt explozii, simt mereu un tremur. Simt că inima îmi bate mai repede. Este destul de dificil”, a spus Voloshyna, un avocat în vârstă de 34 deani, care a fost nevoită să alerge în subteran, când au sunat sirenele, pentru a se proteja.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a declarat într-un mesaj video pe canalul X că peste 120 de rachete și peste 100 de drone Shahed, de fabricație iraniană și utilizate frecvent de armata rusă, au fost lansate în „unul dintre cele mai mari atacuri” asupra Ucrainei de până acum. Este evident că infrastructura civilă a fost vizată în acest atac. „Sectorul energetic a suferit daune semnificative, dar în fiecare zonă afectată de întreruperile de curent, lucrările de reparații sunt deja în desfășurare”.
Președintele Zelensky a spus că rachetele și dronele au fost lansate din regiuni de graniță precum Kursk și Belgorod – unde armata ucraineană a trecut granița rusă, într-o ofensivă fără precedent, dar și din Crimeea și din Marea Neagră.
Președintele american Joe Biden a condamnat atacurile Rusiei pe care le cataloghează ca fiind „revoltătoare”. Într-o declarație făcută luni, el a adăugat că Washingtonul va continua să furnizeze Ucrainei echipamente pentru repararea și sprijinirea rețelei energetice ucrainene.
Premierul ucrainean Denys Shmyhal a declarat că a vorbit cu secretarul de stat adjunct al SUA, Richard Verma și l-a informat despre daunele aduse infrastructurii civile cauzate de „atacul masiv”.
Anna Bublyk, una dintre persoanele care așteaptă într-un adăpost de metrou ca să revină la suprafață a spus că s-a obișnuit cumva cu războiul.
„Când auzi o explozie, te simți puțin neliniștit, dar dacă îți faci griji tot timpul… Adică, auzim aceste explozii de trei ani”, a spus un tânăr de 23 de ani aflat la rândul lui în adăpost.
Aici aveți o parte dintr-un raport de comunicare care anunță raidurile inamice:
“O alertă de raid aerian este declarată în toate regiunile Ucrainei. Inamicul atacă cu „Shaheds”. Portatoarele de rachete și Tu-95MS sunt dislocate în Marea Neagră.
Acest lucru a fost raportat de…… cu referire la harta de alertă aeriană și Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei.
“Activitatea a 11 aeronave Tu-95MS a fost înregistrată în spațiul aerian al Federației Ruse! În cazul unei amenințări cu rachete și al lansărilor de rachete de croazieră, vă vom informa suplimentar”.
Marina ucraineană a raportat că rușii au desfășurat lansatoare de rachete în Marea Neagră:
„Există 4 nave inamice în Marea Neagră, care sunt purtătoare de rachete de croazieră „Kalibr” cu o salvă totală de până la 28 de rachete”, se arată în comunicat. Sursa: censor.net
Sursă foto: Censor.net
Să auzim de bine!