Fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a lansat un apel clar către cetățenii Republicii Moldova, îndemnându-i să participe masiv la referendumul pro-UE. „Votul dumneavoastră reprezintă o alegere între democrație și un ‹bardakistan sovietic›, între prosperitate și sărăcie, între viitor și trecut. (…) Rusia nu vă poate oferi nimic din ceea ce poate Uniunea Europeană”.
Amintim că Estonia, asemenea celorlalte state baltice, s-a desprins de influența imperială a Rusiei în urmă cu mai bine de 30 de ani. Această decizie fermă ar trebuit să fie un exemplu pentru Republica Moldova. Estonia a aderat la NATO, eliminând trupele rusești de ocupație, și la Uniunea Europeană, devenind astăzi cel mai prosper stat baltic. Acest nivel de bunăstare ar fi fost imposibil fără renunțarea la așa-numita „lume rusă”, care aduce doar sărăcie, totalitarism și dependență de influența Kremlinului. În prezent, Estonia are una dintre cele mai avansate economii din Europa de Est.
Întrebat cum a reușit Estonia să elimine trupele rusești de ocupație, în timp ce Republica Moldova se confruntă de peste trei decenii cu aceeași problemă în regiunea transnistreană, Ilves a explicat: „În iulie 1992, aceasta a fost prioritatea noastră principală. Am acționat rapid și, cu sprijinul Suediei și al SUA, până în august 1993, trupele ruse au plecat. Am fost surprins atunci că Republica Moldova nu a urmat același parcurs. Aceasta a fost marea greșeală a guvernului moldovean din perioada 1991-1992. Nu este despre ce am făcut noi, ci despre ceea ce nu a făcut Republica Moldova.” Toomas Hendrik Ilves avertizează că Rusia nu va investi niciodată în viitorul Republicii Moldova, menținând-o coruptă și instabilă. „Rusia înseamnă sărăcie. Poate că va arunca niște bănuți către rușii din Republica Moldova, dar nu va investi în industrie, agricultură sau ecologie. Nimic din ceea ce oferă Uniunea Europeană nu poate fi oferit de Rusia”, a concluzionat el.
Rusia s-a dezlănțuit, alocând sume uriașe de aproape 100 de milioane de euro pentru a susține campania anti-referendum. Această sumă este elocventă, însă ceea ce trebuie subliniat este că pe 20 octombrie se va da ultima bătălie pentru Unitatea și Libertatea românilor de dincolo de Prut.
Referendumul ce urmează nu este doar despre alegerea președintelui Republicii Moldova, ci și despre viitorul moldovenilor. Alegerea se va face între libertate și opresiune, între civilizație și barbarie, între pace și conflict, între democrație și dictatură, între “lumea rusă” și România, între brutalitatea lui Putin și traiul pașnic din Uniunea Europeană.
Cunoaștem bine strategia adversă pentru boicotarea referendumului prin neparticipare. Pentru ca referendumul să nu fie valid, trebuie să se prezinte mai puțin de 930.000 de alegători.
Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” își exprimă îngrijorarea că acest scenariu ar putea deveni realitate. Cu excepția unor voci izolate și a câtorva entități responsabile care au subliniat în spațiul public importanța vitală a Referendumului, campania de informare a fost slabă și lipsită de vigoare.
Televiziunea Națională M1 a lipsit aproape complet din peisaj în ultimele luni, privând cetățenii de dezbateri pe tema importanței geopolitice a Referendumului pentru Republica Moldova. Este de neînțeles oportunismul și tăcerea celor care se autodefinesc drept „elitele intelectuale” ale societății. Membrii unor uniuni beneficiază de fonduri speciale, „pensii viagere”, premii și alte avantaje.
Finanțate generos din fonduri europene, multe ONG-uri care pretind că reprezintă societatea civilă nu au arătat un interes colectiv pentru Referendum, au dispărut din spațiul public și nu au luat nicio măsură pentru a mobiliza populația sau a contracara rețeaua criminală ce corupe alegătorii și sabotează Referendumul.
În acest context, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” face un Apel către milioanele de români din stânga Prutului care dețin cetățenia română, să depășească nemulțumirile, de cele mai multe ori justificate, și să participe activ la Referendumul din 20 octombrie, votând DA pentru Uniunea Europeană.
De asemenea, trebuie făcut un apel la moldovenii din Diasporă, care au trăit experiența civilizației europene, să își amintească de anii ’90, când plăteau sume de 2-3.000 de euro pe piața neagră pentru o viză temporară în Europa. Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” îi îndeamnă să se mobilizeze masiv, indiferent dacă se află în Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie, și să voteze DA la Referendum.
Sursa foto: presedinte.md