Home » Rusia vrea să-și întărească sprijinului militar pentru Iran

Rusia vrea să-și întărească sprijinului militar pentru Iran

Dronele și rachetele balistice pe care Iranul le-a trimis Rusiei pentru războiul din Ucraina ar fi servit drept monedă de schimb pentru a obține echipamente mai puternice,

by Laurentiu Rebega

Rusia analizează posibilitatea de a-și intensifica sprijinul militar pentru Iran și milițiile pro-iraniene din regiune, acest lucru se poate realiza prin furnizarea de arme mai avansate, ceea ce ar putea duce la alt nivel confruntarea dintre Iran și Israel. Dronele și rachetele balistice pe care Iranul le-a trimis Rusiei pentru războiul din Ucraina ar fi servit drept monedă de schimb pentru a obține echipamente mai puternice, cum ar fi rachete anti-navă moderne, sisteme avansate de apărare antiaeriană și avioane de luptă Su-35 Flanker din generația a IV a, pe care armata iraniană le dorește de mult timp.

Iranul a comandat deja avioane Su-35 și dorește, de asemenea, să achiziționeze sistemele de apărare antiaeriană S-400 Triumf, care ar urma să apere țara de rachetele și forțele aeriene superioare ale Israelului. Dacă aceste acorduri vor fi finalizate, ele ar întări semnificativ capacitățile militare ale Iranului și ale grupărilor aliate.

„Livrarea unui număr semnificativ de Su-35S către Iran va necesita timp, la fel ca pregătirea echipajelor de zbor și a celor de întreținere, precum și dezvoltarea infrastructurii necesare și a echipamentelor de sprijin la sol”, a explicat Justin Bronk, un cercetător de la Royal United Services Institute din Marea Britanie. Bronk a adăugat că acest proces nu va avea un impact imediat asupra planurilor pe termen scurt ale Israelului de a ataca obiectivele iraniene.

Israelul a promis represalii după atacul iranian din 1 octombrie, în care au fost lansate peste 180 de rachete balistice. Mass-media iraniană a vehiculat informații neconfirmate conform cărora Rusia ar fi livrat deja Iranului cel puțin o escadrilă de avioane Su-35 și un număr nespecificat de sisteme S-400. Deși relatările anterioare despre o livrare iminentă de avioane Su-35 s-au dovedit a fi false, există motive să se creadă că Iranul va primi aceste avioane de luptă în viitorul apropiat. Analistul Anton Mardasov, de la Institutul Orientului Mijlociu, consideră că acordul privind Su-35 este deja „o chestiune rezolvată”, având în vedere că Rusia a trimis deja avioane de antrenament Yak-130 pentru pregătirea piloților iranieni în septembrie anul trecut.

Livrarea Su-35 ar ajuta Iranul să-și modernizeze parțial forțele aeriene, care nu au mai primit avioane noi din anii 1990. Totuși, acest lucru este puțin probabil să schimbe semnificativ echilibrul de putere în regiune, deoarece monarhiile din Golful Arab dețin avioane de luptă mult mai avansate. În acest context, dronele și rachetele balistice vor continua să fie principalele arme ale Iranului pentru a-și proiecta puterea militară.

Mardasov, a mai declarat pentru *Business Insider* că momentul livrării avioanelor Su-35 către Iran va depinde în mare măsură de “pregătirea tehnică” și de alți factori. El a subliniat că livrarea rapidă nu ar reprezenta neapărat un semn de forță pentru Iran, ci mai degrabă ar sugera că țara nu este capabilă să se apere singură împotriva atacurilor israeliene. “Ar părea o livrare de urgență, ceea ce ar afecta negativ imaginea Iranului, dând impresia că nu poate face față amenințării fără avioanele rusești și alte mijloace militare,” a explicat Mardasov.

În vară, un prestigios ziar a relatat că Rusia a început să trimită Iranului echipamente de apărare antiaeriană, în pofida tensiunilor din regiune, generate de asasinarea unui lider Hamas la Teheran de către Israel. Deși nu au fost specificate tipurile de echipamente, este posibil ca acestea să includă sistemul S-400, pe care Iranul îl dorește de mult timp.

Sursa foto: UAC / mil.in.ua

Să auzim de bine!

 

Related Articles

Leave a Comment

error: Continutul este protejat de drepturile de autor!!