Conferința ONU privind schimbările climatice, COP29, a ajuns la un acord care impune țărilor bogate să contribuie cu 300 de miliarde de dolari anual până în 2035, pentru a sprijini tranziția energetică și adaptarea la schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare. Acesta a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale summitului: cât vor trebui să contribuie țările dezvoltate, alături de Uniunea Europeană, pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare, acele țări, care în 1992, au fost desemnate drept cele mai afectate de schimbările climatice?
Răspunsul a venit prin Acordul de la Baku: „Cel puțin 300 de miliarde de dolari anual până în 2035.” Acest nou obiectiv colectiv înlocuiește ținta precedentă de 100 de miliarde de dolari pe an. Cu toate acestea, ONG-urile au criticat suma, spunând că aceasta este insuficientă, reprezentând doar jumătate din cerințele țărilor în curs de dezvoltare și care nun ține pasul cu inflația.
Documentul stabilește că țările dezvoltate vor conduce strângerea acestei sume, dar și alte state pot contribui voluntar. Fondurile vor proveni din sursele publice ale țărilor bogate, completate de investiții private mobilizate sau garantate și, posibil, din taxe globale, aflate încă în discuție, de exemplu: taxe pe averile mari sau transport aerian și maritim.
Acordul vizează utilizarea acestor 300 de miliarde ca pârghie pentru a atinge 1.300 de miliarde de dolari pe an până în 2035, suma considerată necesară pentru finanțarea externă a țărilor în curs de dezvoltare, conform estimărilor experților ONU.
Țările occidentale au cerut extinderea listei de state responsabile pentru finanțarea schimbărilor climatice, argumentând că economii precum China, Singapore și țările din Golf s-au dezvoltat semnificativ între timp. Cu toate acestea, China a respins categoric ideea de a fi inclusă pe această listă.
Acordul de la Baku invită statele nedezvoltate să participe financiar, însă contribuțiile lor rămân voluntare. O noutate este recunoașterea contribuțiilor financiare ale acestora prin băncile multilaterale de dezvoltare, un aspect salutat de Uniunea Europeană.
Au existat și momente tensionate create de cele mai vulnerabile state, acele 45 de țări cel mai puțin dezvoltate și micile state insulare, care au amenințat să blocheze acordul, acuzând lipsa de consultare. În cele din urmă, acestea au fost convinse să nu se opună, primind promisiunea unui sprijin financiar mai clar definit.
Acordul prevede triplarea finanțării publice canalizate prin fonduri multilaterale până în 2030, în beneficiul celor mai vulnerabile țări. O foaie de parcurs va fi prezentată la COP30 din Belem, Brazilia, în 2025, analizând noi modalități de a crește finanțarea, inclusiv prin donații, în contextul în care majoritatea actuală a finanțării, 69%, constă în împrumuturi.
Un punct sensibil a fost absența oricărei referiri explicite la eliminarea treptată a combustibililor fosili. Negocierile au fost influențate de țările producătoare, iar menționarea acestui obiectiv apare doar implicit, prin referințe la acordurile anterioare.
Deși Uniunea Europeană a militat pentru o monitorizare anuală a eforturilor de reducere a utilizării petrolului, gazului și cărbunelui, inițiativa a fost blocată de state precum Arabia Saudită, lăsând acordul final mai puțin ambițios decât se spera.
Sursa foto:Joel Michael / CSE
Să auzim de bine!
