Conflictul din Siria a atins un nou punct de criză, rebelii sirieni avansează rapid în teritoriile guvernamentale și cuceresc orașul-cheie Hama, un nod strategic esențial. Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, zeci de mii de civili au început să fugă din Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei, temându-se de o posibilă înaintare a insurgenților spre sud.
Rebelii, conduși de gruparea islamistă sunnită Hayat Tahrir al-Sham -HTS, au capturat joi orașul Hama, marcând o nouă victorie importantă. Hama, aflat la sud de Alep, controlează accesul spre Homs și capitala Damasc, ambele fiind în continuare sub controlul guvernamental. Căderea Hama izolează efectiv regimul de regiunile de coastă, unde minoritatea alawită, din care face parte și președintele Bashar al-Assad, își are bastionul. Regiunea găzduiește, de asemenea, baze militare strategice rusești.
Conform unei declarații a armatei siriene, retragerea trupelor din Hama a fost necesară „pentru a salva viețile civililor și a preveni distrugerile masive cauzate de lupte urbane.” În paralel, rebelii au anunțat că se pregătesc să își continue avansul spre Homs, punct strategic vital care leagă nordul țării de capitala Damasc și de zona de coastă.
Orașul Hama, are o populație diversă și o istorie complicată, fiind un centru important al opoziției față de regimul Assad, încă dinaintea conflictului. În 1982, Hama a fost scena unui masacru sângeros, când guvernul condus de Hafez al-Assad, tatăl actualului președinte, a reprimat brutal o revoltă a Frăției Musulmane, ucigând peste 10.000 de persoane. Căderea Hama în mâinile rebelilor reprezintă nu doar o pierdere militară, ci și un simbol al fragilității regimului Assad.
Frica unui avans rebel spre Homs și Damasc a determinat un exod masiv al populației. Directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahman, a relatat că zeci de mii de sirieni, în special din comunitatea alawită, s-au refugiat spre zonele de coastă, considerate mai sigure. Mulți locuitori au relatat că drumul spre Tartus era blocat de coloane de mașini, iar teama și incertitudinea predomină în orașul Homs.
Un locuitor din Homs a descris situația pentru AFP: „Drumul spre Tartus este luminat de farurile sutelor de mașini care pleacă. Ne este foarte teamă, nu știm ce se va întâmpla de la o oră la alta.” Multe familii și-au trimis copiii și bătrânii în zone mai sigure, în timp ce unii locuitori încearcă cu disperare să găsească mijloace de transport pentru a părăsi regiunea.
În acest timp trupele guvernamentale se retrag, liderul HTS, Abu Mohammed al-Golani, a transmis un mesaj video în care avertizează împotriva implicării milițiilor susținute de Iran, precum Hashd al-Shaabi din Irak. Golani a făcut apel la guvernul irakian să evite escaladarea conflictului prin trimiterea de luptători în Siria. Rebelii au anunțat că scopul lor este „eliberarea” completă a Hama, dar au subliniat că nu vor căuta răzbunare pentru evenimentele din 1982, încercând să câștige sprijinul comunităților locale.
Căderea Hama și avansul insurgenților arată clar vulnerabilitatea regimului Assad, care s-a bazat pe sprijinul aliaților săi, Rusia și Iran, în cei mai intenși ani ai războiului civil. Această dinamică subliniază limitările strategice ale regimului în fața unui avans rebel bine coordonat.
Turcia, deși desemnează HTS drept organizație teroristă, rămâne un actor important în nordul Siriei. Ankara neagă orice implicare în recenta ofensivă a rebelilor, dar prezența sa militară în regiune și sprijinul pentru alte facțiuni rebele vor fi determinante pentru viitorul oricărei enclave insurgente extinse.
Avansul rebelilor și căderea Hama este o schimbare majoră în dinamica războiului civil sirian. Dacă Homs va cădea, Damascul și legătura sa cu regiunile de coastă vor fi în pericol, iar regimul Assad ar putea pierde controlul asupra unor zone strategice esențiale. În acest context, escaladarea violenței riscă să agraveze criza umanitară, în timp ce factorii internaționali vor juca un rol crucial în determinarea viitorului Siriei.
Sursa foto: google.com
Să auzim de bine!