Patru războaie din Ucraina

1. Primul a fost cel mocnit și nemilitar al SUA contra Rusiei, declanșat imediat după 1990, în siajul doctrinei Brzezinski, ce viza ruperea Ucrainei de Rusia, pentru ca ultima să devină din Imperiu (doar) mare putere. Doctrina Brzezinski era simplă, operaționalizabilă, dar depășită de noile realități geopolitice (creșterea exponențială a puterii Chinei, care a dus, în anii din urmă, la instrumentul fatal pentru SUA numit BRICS – o adevărată sabie a lui Damocles peste capul fostei „hiperputeri” americane a anilor 90). Acest război a trecut într-o fază acută după 2014 (anexarea Crimeii), când lucrurile au fost accelerate pentru al doilea război, cel din 2022.

2. Războiul militar purtat de SUA prin proxy-ul ucrainean împotriva Rusiei, ca reacție la invazia Ucrainei de către Rusia. Practic, pentru a stopa o integrare a Ucrainei în NATO, Rusia a invadat preventiv țara vecină.

Acest al doilea război, care nu s-a terminat încă, dar pare a fi pe final, arată că SUA au ieșit învinse din ring, cu dorința de a face pace – actualele negocieri de la Riad.

3. Războiul SUA cu UE prilejuit de războiul militar de mai sus. Practic, în pofida intereselor sale geopolitice, UE a fost împinsă de SUA să participe la războiul cu Rusia, la început evident fără nicio tragere de inimă. Acest război nemilitar dus împotriva UE a fost câștigat de SUA (are dreptate dl Adrian Severin). Ce urmează, este revanșa sau încercarea de revanșă a UE, la punctul următor.

4. Cel mai interesant este actualul război al UE cu SUA, în faza în care SUA caută pacea cu Rusia pentru a se extrage onorabil dintr-un conflict pierdut.

Aparent, UE, care a creat celebra „coaliție de voință” de ajutorare a Ucrainei, este în război cu Rusia, doar că aici, ca de atâtea ori în strategie, dușmanul declarat nu este cel vizat (Jordis von Lohausen). UE declară Rusia ca inamic, dar de fapt, împiedicând realizarea păcii dorită de americani, acționează împotriva intereselor americane, nelăsând SUA să-și urmeze planurile post-război.

Rusia a câștigat războiul „cu Ucraina” când aceasta avea în spate, ca sprijin, SUA. Ne putem aștepta ca ajutorul european să fie mai norocos pentru ucraineni acum, când în sprijinul lor va veni o UE debilă militar, în condițiile în care oricum Ucraina este foarte slăbită pe câmpul de luptă iar armata sa are nevoie de refacere și nu de continuarea conflictului? Evident, nu. Și atunci, de ce apare această ingerință a UE, care pare a prelungi războiul?

UE are două obiective: prin ajutorarea Ucrainei, la limita realismului geo-strategic și a supraviețuirii militare, caută să torpileze eforturile americane de pace. Este felul ei de a se răzbuna pe Washington, care a forțat-o să intre într-un conflict devastator pentru economia europeană.

În alt unghi, UE se pregătește să-și urmeze planurile de integrare viitoare a Ucrainei în Imperiul European, planuri care funcționau, de bine, de rău, înainte de 2014. Că Ucraina post-belică nu va mai fi la fel de mare nu este o problemă pentru UE, care oricum se teme de fiecare dată când e vorba să „înghită” o pradă prea consistentă (Iugoslavia, Turcia etc.). Aceste planuri de integrare a mini-Ucrainei viitorului (sau a Ucrainei stat național adevărat, nu mini-imperiu sovietic) vor fi acceptate și de o Rusie care nu are niciun interes să consume energie pentru „rusificarea” vestului Ucrainei. Astfel, procesul de interpenetrare ruso-europeană, întrerupt brusc în 2014 din cauza insistenței americane de integrare a Ucrainei în NATO, se poate relua, cu șanse mai mari de reușită.

În tot acest tablou, cele patru războaie din Ucraina, nu am utilizat cheia de interpretare ideologică, de tip suveranism-globalism. Europa „globalistă” de azi poate deveni „suveranistă” dacă SUA va redeveni globalistă (dar nu va redeveni din motive obiective…). În opinia mea, UE este globalistă numai întrucât nu vrea să împărtășească aceleași „valori” cu SUA. Proba va putea fi viitoarea administrație democrată, care, oricât de apropiată de actualele „valori europene”, nu va mai putea reînnoda cordonul ombilical dublu euro-atlantic. Aceste etichete maschează perfect interesele reale ale combatanților, așa cum se întâmpla în anii 90-2000 cu „implementarea democrației” în periferia sistemului euro-atlantic…

Sursa foto: Facebook