Home » Donald Trump anunță convorbiri telefonice cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Donald Trump anunță convorbiri telefonice cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

by Gabriela Taranu
progrese semnificative în negocierile privind Ucraina

Președinte american, Donald Trump, a declarat într-o postare pe rețeaua sa socială Truth Social că luni, 19 mai, va avea o convorbire telefonică cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, urmată de un apel cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

„Luni, la ora 10:00 dimineața, voi purta o convorbire telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Vom discuta despre încetarea vărsării de sânge, care duce săptămânal la moartea a peste 5.000 de soldați ruși și ucraineni, precum și despre subiecte comerciale”, a scris Trump.

Potrivit declarației sale, după discuția cu liderul de la Kremlin, Trump intenționează să vorbească cu Zelenski, iar ulterior, împreună cu președintele ucrainean, va dialoga cu reprezentanți ai țărilor membre NATO.

„Sper să fie o zi productivă: să reușim o încetare a focului și să punem capăt acestui război extrem de sângeros, care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”, a adăugat Trump în mesajul său.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat faptul că apelul dintre Vladimir Putin și Donald Trump este programat pentru 19 mai.

Între timp, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a avut o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, Rubio a îndemnat la o încetare imediată a focului și a salutat acordul recent privind schimbul de prizonieri între Moscova și Kiev. De asemenea, Rubio a transmis „un semnal puternic” din partea președintelui Trump, care subliniază angajamentul deplin al Statelor Unite pentru obținerea unei păci durabile în cadrul unui acord de reglementare a conflictului ruso-ucrainean.

„Calea cea mai bună înainte este prezentată în planul amplu de pace propus de Statele Unite”, a precizat Departamentul de Stat, subliniind că Trump insistă pe încetarea imediată a ostilităților și a suferinței umane.

Într-o postare pe rețeaua X, Marco Rubio a reconfirmat conținutul discuției sale cu Lavrov și a întărit poziția administrației Trump:

„Moartea și distrugerile trebuie să înceteze. SUA au prezentat un plan solid de pace. Să nu ratăm această oportunitate istorică. A venit timpul să punem capăt acestui război”, a scris șeful diplomației americane.

Sursa Poza: Arhiva

 

Related Articles

Leave a Comment