NATO și spațiul – pași mici, provocări mari.
Europa trebuie să își consolideze rapid capacitățile spațiale pentru a face față concurenței strategice tot mai intense venite din partea unor actori precum Elon Musk, China și Rusia, avertizează amiralul Pierre Vandier, comandantul suprem aliat pentru transformare din cadrul NATO. Într-un interviu acordat publicației POLITICO, Vandier a subliniat că lipsa unei strategii coerente și a investițiilor suficiente în acest domeniu vulnerabilizează continentul și îi limitează autonomia strategică.
„Nu putem vorbi despre suveranitate europeană fără o prezență solidă în spațiu. Avem nevoie urgentă de o trezire strategică”, a spus el, punctând faptul că inclusiv Statele Unite încurajează Europa să devină mai matură și mai capabilă în domeniul spațial.
Războiul din Ucraina a demonstrat clar cât de esențiale sunt resursele spațiale pentru comunicații, coordonare militară și colectarea de informații. În prezent, Europa depinde puternic de infrastructura unor companii americane, în special SpaceX, care oferă servicii cruciale prin rețeaua sa de sateliți Starlink. Alternativa europeană, constelația IRIS², nu este așteptată să devină operațională înainte de 2030.
Între timp, spațiul se transformă tot mai mult într-un posibil teatru de conflict. Atât Rusia, cât și China sunt acuzate că dezvoltă arme orbitale și tehnologii de bruiere sau distrugere a sateliților. Aceste evoluții impun o abordare mai precaută și adaptabilă din partea Europei, consideră Vandier.
Europa trebuie să regândească arhitectura infrastructurii sale spațiale și să adopte un model mai flexibil și eficient din punct de vedere economic. Sateliții mari, plasați pe orbită geostaționară, sunt costisitori și vulnerabili. În schimb, constelațiile de sateliți mai mici, pe orbită joasă, oferă o alternativă mai accesibilă și mai agilă, fiecare costând între 100.000 și 150.000 de dolari, față de sute de milioane pentru sateliții tradiționali.
În timp ce Europa are companii performante în segmentul geostaționar (ex. ArianeGroup), segmentul New Space, dominat de firme private agile precum SpaceX, rămâne în mare parte un teritoriu neexploatat de europeni. Tentativele unor startup-uri precum Isar Aerospace s-au lovit de eșecuri timpurii, în vreme ce unele lansări europene se realizează tot prin intermediul SpaceX.
Amiralul Vandier propune crearea unei piețe spațiale europene integrate, inspirată de modelul american „Joint Commercial Operations”, în care armata poate achiziționa rapid servicii tehnologice din sectorul privat. De asemenea, el a propus Comisiei Europene o „Lege a Apărării Europene” care să stimuleze apariția startup-urilor în domeniul apărării și spațiului prin facilități fiscale, reglementare flexibilă și sprijin financiar.
Deși NATO a recunoscut spațiul drept domeniu operațional în 2019, prioritizarea lui rămâne modestă în comparație cu domeniile terestru, aerian și naval. Vandier susține că alianța trebuie mai întâi să înțeleagă clar capabilitățile și nevoile fiecărui stat membru, pentru a putea aloca obiective și resurse adecvate. El a sugerat inclusiv modele de coproprietate pentru constelațiile satelitare militare.
Totuși, nu se așteaptă ca summit-ul NATO din iunie, de la Haga, să aducă un avans semnificativ în acest sens. Subiectul principal va fi, cel mai probabil, cererea SUA ca statele membre să aloce 5% din PIB-ul lor pentru apărare.
„Ar fi ideal să avem o declarație comună privind spațiul, dar încă nu suntem pregătiți pentru asta”, a concluzionat Vandier.
Sursa foto: Marijan Murat/ via Getty Images
