Marea Britanie recunoaște statul palestinian. O ruptură istorică în politica externă britanică și un semnal dur către Israel
Anunțul premierului britanic Sir Keir Starmer privind recunoașterea unui stat palestinian marchează una dintre cele mai profunde schimbări de direcție în politica externă britanică din ultimele decenii. Gestul, încărcat de simbolism politic și istoric, vine pe fondul unei crize umanitare devastatoare în Gaza și a unui impas diplomatic aparent ireversibil între israelieni și palestinieni.
Starmer a sugerat că Londra ar fi fost dispusă să amâne recunoașterea Palestinei dacă Israelul ar fi făcut „pași concreți” pentru a pune capăt carnagiului din Gaza, ar fi acceptat un armistițiu durabil și s-ar fi angajat sincer în relansarea procesului de pace. Însă respingerea rapidă și vehementă din partea Ierusalimului a consolidat convingerea Downing Street că nu mai există spațiu pentru ambiguități.
Un înalt oficial britanic a caracterizat decizia ca fiind „ireversibilă”. Este limpede că nu se așteaptă rezultate imediate – nici Starmer nu mizează pe apariția unui stat palestinian independent într-un orizont apropiat. Însă intenția este clară: oferirea unui semnal de sprijin pentru moderații de pe ambele maluri ale conflictului și reabilitarea unei viziuni aproape abandonate – cea a soluției cu două state.
Reacția Israelului a fost tăioasă. La doar câteva minute după discursul lui Starmer, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a condamnat în termeni duri inițiativa britanică, acuzând Londra că „recompensează terorismul monstruos al Hamas” și amenință securitatea Israelului. „Un stat jihadist la granița cu Israelul astăzi va amenința Marea Britanie mâine”, a avertizat Netanyahu într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Într-un context electoral intern fragil, Netanyahu nu își poate permite concesii. Guvernul său depinde de sprijinul partidelor ultranaționaliste, care susțin anexarea teritoriilor ocupate și resping orice formă de suveranitate palestiniană. Dar opoziția sa față de soluția cu două state nu e oportunistă – este doctrinară. De zeci de ani, Netanyahu și-a clădit cariera politică negând posibilitatea conviețuirii cu un stat palestinian independent.
Poziția britanică riscă acum să tensioneze și mai mult relațiile transatlantice. Donald Trump, favoritul republicanilor pentru Casa Albă, a respins deja decizia Londrei. În cazul unui nou mandat, este de așteptat ca SUA să revină la o linie dur pro-israeliană, în contrast cu demersurile europene tot mai independente. Problema suveranității palestiniene s-ar putea transforma astfel într-un nou punct de fricțiune între aliații occidentali.
Pentru Downing Street, imaginile din Gaza – în special cele cu copii murind de foame – au fost decisive. Starmer, rezervat până recent în a face acest pas, pare să fi fost convins că tăcerea nu mai este o opțiune. Sprijinul pentru recunoașterea Palestinei a crescut vizibil în rândul Partidului Laburist, dar și în opinia publică britanică, iar Guvernul a simțit că momentul istoric nu poate fi ignorat.
La scurt timp după anunț, secretarul britanic de externe David Lammy a fost aplaudat la ONU, la o conferință dedicată soluției cu două state. Într-un discurs ce îmbina luciditatea diplomatică cu introspecția istorică, Lammy a subliniat că nu există contradicție între sprijinul pentru securitatea Israelului și susținerea dreptului palestinienilor la un stat. Dimpotrivă, cele două obiective sunt interdependente.
Lammy a reamintit și de moștenirea istorică a Regatului Unit în regiune – de la promisiunile Declarației Balfour din 1917 până la mandatul britanic în Palestina și retragerea din 1948. A sugerat că britanicii poartă o responsabilitate morală pentru o nedreptate istorică ce continuă să se prelungească în prezent. Recunoașterea Palestinei, în acest context, devine mai mult decât un gest politic: este o încercare de a reechilibra istoria.
Decizia Regatului Unit, o ruptură istorică, alături de Franța, de a susține recunoașterea Palestinei la ONU în ciuda opoziției israeliene, indică o izolare diplomatică în creștere pentru guvernul Netanyahu. Doi dintre cei mai importanți parteneri occidentali ai Israelului par să fi ajuns la concluzia că stagnarea actuală este inacceptabilă și că status quo-ul doar perpetuează suferința.
Conferința prezidată de Franța și Arabia Saudită a generat un document de șapte pagini menit să revigoreze procesul de pace. În mod semnificativ, documentul include condamnarea atacurilor Hamas din 7 octombrie – o recunoaștere importantă din partea statelor arabe. Dar cheia rămâne angajamentul pentru o soluție cu două state – o idee care părea îngropată în ruinele negocierilor din anii ’90.
Prin recunoașterea statului palestinian, Marea Britanie nu propune o soluție miraculoasă. Dar aplică o presiune simbolică și politică asupra unui conflict care părea condamnat la resemnare. Este o „rangă diplomatică”, o ruptură istorică, o forță morală și politică menită să redeschidă o ușă ferecată de ani de violență, neîncredere și oportunism.
Rămâne de văzut dacă această mișcare va reanima vreo speranță reală de pace. Dar e clar că Londra nu mai vrea să rămână în rândul celor care privesc și așteaptă.
Sursa foto: BBC/captura ecran
