Orban o primește pe Merkel la Budapesta: întâlnire-surpriză între doi foști rivali ai crizei refugiaților
Viktor Orban a surprins miercuri scena politică europeană, primind-o la Budapesta pe Angela Merkel, în ciuda relațiilor reci dintre cei doi lideri în timpul mandatului său de cancelar. Întâlnirea a avut loc la reședința oficială a premierului ungar, chiar pe Dealul Castelului Buda, cu priveliște spre Dunăre, unde Orbán a pozat alături de fostul cancelar și a distribuit imaginile pe Facebook.
„Odată cancelar, mereu cancelar. Bine ai venit în Ungaria, Angela Merkel”, a scris Orbán, fără a oferi detalii despre discuțiile purtate.
Merkel a vizitat Budapesta pentru lansarea traducerii în maghiară a volumului său de memorii, „Libertate: Memorii 1954–2021”. Însă întâlnirea cu Orbán a atras mai multă atenție decât cartea în sine, având în vedere istoricul lor tensionat.
Diferențele majore au izbucnit în timpul crizei refugiaților din 2015, când Merkel a decis ca Germania să primească sute de mii de migranți, în timp ce Orban a ridicat garduri la granițe și a ironizat celebra frază a cancelarului: „Putem să o facem!”. Tabăra lui Orban continuă și azi să critice acea decizie, prezentând-o ca pe o greșeală istorică.
Presa apropiată guvernului ungar a comentat sec vizita: Merkel ar fi rămas în memoria Ungariei doar pentru „credința în unitatea europeană și relațiile pragmatice cu Rusia”.
Deși Merkel nu a dorit să transforme lansarea memoriilor într-un eveniment politic, simpla ei prezență la Budapesta și gestul lui Orbán de a o primi arată că, dincolo de divergențe, cei doi lideri încă joacă un rol simbolic în peisajul european. Orban o primește pe Merkel ca pe un vechi prieten, în ciuda divergențelor din trecut.
Sursa foto: Viktor Orban/Faceebook
