Putin îi mulțumește lui Xi pentru „primirea călduroasă” la summit-ul din China: „Dragul meu prieten”
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți o întrevedere cu omologul său chinez, Xi Jinping, în marja summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), găzduit în China. Întâlnirea a fost marcată de declarații cordiale și de reafirmarea „parteneriatului strategic” dintre Moscova și Beijing.
„Dragă prietene, atât eu, cât și întreaga delegație rusă suntem încântați să ne întâlnim din nou cu prietenii și colegii noștri chinezi”, i-a transmis Putin liderului chinez, într-un mesaj difuzat de Kremlin pe aplicația Telegram. El a adăugat că „strânsa comunicare dintre cele două țări reflectă natura strategică a relațiilor ruso-chineze, aflate la un nivel fără precedent”.
Pentru partea chineză, întâlnirea a subliniat continuitatea unei relații consolidate în ultimii ani, pe fondul izolării internaționale tot mai puternice a Rusiei și al rivalității dintre Beijing și Washington. Xi Jinping a insistat, la rândul său, asupra „cooperării bilaterale” în domenii-cheie, inclusiv energie, comerț și securitate regională.
Reuniunea celor doi lideri survine într-un context geopolitic tensionat: Rusia continuă războiul din Ucraina, în timp ce China încearcă să joace un rol de mediator fără a renunța la sprijinul său economic și diplomatic față de Moscova.
Summit-ul SCO de la Tianjin este văzut ca o platformă prin care Rusia și China încearcă să-și consolideze influența în Asia, promovând o ordine multipolară în fața alianțelor occidentale. Putin îi mulțumește lui Xi și strănge legăturile personale cu acesta.
Sursa foto: Sputnik/Sergei Bobylyov/Pool via REUTERS
