Actualizare:
După numărarea a 99,59% din procesele verbale, rezultatele preliminare arată că 50,45% dintre votanți au optat pentru „DA” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 49,55% au votat împotrivă.
În paralel cu referendumul, primul tur al alegerilor prezidențiale a avut loc, iar președinta în exercițiu, Maia Sandu, conduce cu 42,43% din voturi. Sandu a obținut sprijinul majorității votanților în acest prim tur. Principalul său rival în turul al doilea va fi Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de socialiștii proruși, care a obținut 26,05% din voturi.
Cei care au votat pentru o orientare pro-europeană au reușit să obțină un ușor avantaj la referendumul privind modificarea Constituției Republicii Moldova, pentru confirmarea aderării țării la Uniunea Europeană. Potrivit datelor disponibile după numărarea voturilor din 98,96% din cele 2.219 secții de votare, 50,28% dintre cei 1.467.808 alegători au votat “DA” pentru modificarea Constituției, în timp ce 49,72% s-au pronunțat împotrivă, optând pentru “NU”. Acest rezultat subliniază divizarea opiniei publice în privința orientării strategice a țării, însă votul exprimat de diaspora, al cărei sprijin pentru calea pro-europeană este cunoscut, ar putea înclina definitiv balanța.
Referendumul este considerat a fi crucial pentru viitorul geopolitic al Republicii Moldova, având în vedere că modificarea Constituției ar cimenta orientarea pro-UE a țării și ar întări angajamentele față de valorile europene și reforma politică necesară aderării. Campania premergătoare votului a fost intens disputată, cu tabăra proeuropeană pledând pentru necesitatea apropierii de Uniunea Europeană în contextul unor amenințări geopolitice tot mai accentuate în regiune, în timp ce oponenții au susținut o politică externă mai echilibrată, între Est și Vest, și au exprimat îngrijorări privind pierderea suveranității.
Având în vedere rezultatele strânse, diaspora moldovenească, care a beneficiat pentru prima dată de posibilitatea de a vota prin corespondență, joacă un rol decisiv în acest referendum. Diaspora, cunoscută pentru susținerea masivă a integrării europene, ar putea înclina rezultatul final în favoarea modificării constituționale, ceea ce ar reprezenta un pas major către integrarea europeană.
Cu toate acestea, rezultatele foarte apropiate indică o țară profund divizată, iar implementarea acestor modificări va necesita eforturi suplimentare din partea guvernului pentru a aduce un consens mai larg în societate.
Un rezultat favorabil pentru modificarea Constituției ar trimite, de asemenea, un mesaj clar partenerilor internaționali că Moldova își dorește un viitor stabil în cadrul UE, departe de influențele geopolitice din Est. Totodată, ar putea atrage investiții și susținere suplimentară pentru dezvoltarea economică și socială a țării.
Sursa foto: Abaca Press / Profimedia
Să auzim de bine!
