Home » Secretul din Negev

Secretul din Negev

Reactor nou sau fabrică de focoase nucleare?

by Cezar Dobre
Secretul din Negev

Secretul din Negev, reactor nou sau fabrică de focoase nucleare? Dimona- între secretul nuclear și dilema morală

În mijlocul deșertului Negev, la Centrul de Cercetare Nucleară Shimon Peres, tăcerea zidurilor ascunde întrebări incomode și neliniști vechi de decenii. Noi imagini din satelit arată o intensificare a lucrărilor de construcție la o structură masivă, amplasată lângă reactorul cu apă grea de la Dimona,  inima programului nuclear israelian, învăluit în ambiguitate strategică încă din anii ’60.

Ce se ridică acolo? Unii experți vorbesc despre un nou reactor menit să înlocuiască infrastructura îmbătrânită. Alții sugerează o instalație de asamblare a armelor nucleare sau un proiect destinat întreținerii arsenalului existent. Nimeni nu poate afirma cu certitudine. Lipsa oricărei transparențe, alimentată de politica oficială a „ambiguității nucleare”, lasă comunitatea internațională într-un spațiu al speculațiilor.

Ceea ce știm este că Israelul nu admite, dar nici nu neagă, deținerea unui arsenal atomic, estimat de experți la aproximativ 90 de focoase. Ceea ce știm, de asemenea, este că Israelul refuză inspecțiile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și că nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară. Iar ceea ce vedem acum, prin ochii sateliților, este că un nou capitol se scrie la Dimona.

Ironia este amară. În iunie, Israelul, sprijinit de Statele Unite, a bombardat instalații nucleare iraniene, sub pretextul că Teheranul ar urmări dezvoltarea unei arme atomice. Astăzi, la câteva luni distanță, propriul său program ridică din nou suspiciuni. Dubla măsură nu trece neobservată, mai ales într-o regiune unde balanța de putere se clatină permanent pe muchia conflictului.

De fapt, construcția de la Dimona nu este doar o chestiune tehnică sau militară este secretul din Negev. Ea redeschide întrebarea fundamentală: poate fi menținut un echilibru regional prin secret și ambiguitate? Sau, dimpotrivă, tocmai lipsa de transparență alimentează neîncrederea și riscul escaladării?

Israelul a justificat mereu tăcerea nucleară prin logica descurajării. Dar, într-o lume în care imaginile din satelit pot fi analizate în timp real și în care instabilitatea globală amplifică fiecare semnal de alarmă, întrebarea nu este doar ce se construiește la Dimona. Întrebarea este cât timp mai poate dura iluzia că tăcerea echivalează cu securitatea.

Sursa foto: Satellite imagery by Planet Labs PBC/Graphic by: Phil Holm

Related Articles

Leave a Comment