Taiwan și memoria incomodă a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Între tratate uitate și identități în formare, insula rămâne prinsă într-un „provizorat permanent” – un test pentru ordinea globală a secolului XXI.
Privind retrospectiv, istoria Taiwanului este o succesiune de „provizorat permanent”. O insulă cedată, restituită, revendicată, dar niciodată pe deplin clarificată. În timp ce Beijingul invocă tratate și „adevăruri istorice” ca pe niște texte sacre, iar Taipeiul răspunde cu o arhivă paralelă de documente și legitimități, comunitatea internațională rămâne prinsă între realpolitik și politețe diplomatică.
În mod ironic, în timp ce lumea postbelică a produs Organizația Națiunilor Unite și un întreg aparat juridic menit să rezolve disputele teritoriale, cazul Taiwanului demonstrează că istoria, odată încheiată, poate fi infinit reinterpretată. Fiecare aniversare a victoriei din 1945 e prilej pentru China să reafirme că Taiwanul „a fost întotdeauna parte a sa” – un „întotdeauna” care, la o privire atentă, pare mai degrabă elastic decât etern.
La rândul său, Taiwanul – prosper, democratic și cu o identitate din ce în ce mai distinctă – devine tot mai puțin dispus să accepte să fie tratat ca o notă de subsol a istoriei continentale. Pe fondul acestei „divergențe narative”, cele două entități se înfruntă într-un război rece al memoriei, în care fiecare muzeu, manual sau comemorare este o piesă de artilerie simbolică.
Problema este că, în absența unui consens minim asupra trecutului, e greu de construit un viitor comun. Iar în acest gol, crește tentația unor gesturi unilaterale – fie o declarație de independență, fie o „reunificare” impusă.
Pentru restul lumii, lecția este simplă, dar inconfortabilă: tratatele nu mor, ele doar adorm – iar unele, precum cele privind Taiwanul, se trezesc exact când ordinea globală e mai fragilă. În acest sens, disputa chino-taiwaneză nu e o relicvă a trecutului, ci un test despre viitor: dacă lumea poate sau nu să gestioneze conflicte istorice fără a le lăsa să devină tragedii contemporane.
Taiwanul și China sunt angajate într-o luptă din ce în ce mai aprigă a narațiunilor despre moștenirea celui de-al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat acum 80 de ani.
Iată o cronologie despre Taiwan, China, război și urmările sale.
1895 – După ce a fost învinsă în Primul Război Sino-Japonez, dinastia Qing din China semnează Tratatul de la Shimonoseki, cedând suveranitatea asupra Taiwanului către Japonia.
1911 – Dinastia Qing este răsturnată într-o revoluție, iar în anul următor este declarată Republica Chineză.
1927 – Partidul Comunist Chinez organizează o revoltă împotriva guvernului, considerată începutul războiului civil din China.
1931 – Japonia invadează Manciuria din nord-estul Chinei.
1936 – Liderul Republicii Chineze, Chiang Kai-shek, este răpit de doi dintre propriii săi generali pentru a-l forța să se alieze cu comuniștii lui Mao Zedong pentru a lupta împotriva japonezilor și a suspenda războiul civil din China.
1937 – Japonia invadează restul Chinei. 1943 – Chiang, președintele american Franklin Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill semnează Declarația de la Cairo, care prevede că Taiwanul va fi „restituit” Republicii Chineze.
1945 – Declarația de la Potsdam solicită capitularea necondiționată a Japoniei și reafirmă Declarația de la Cairo. În urma înfrângerii Japoniei, Taiwanul este predat Republicii Chineze.
1946 – Armistițiul dintre forțele republicane și comuniste se prăbușește, iar războiul civil chinez se reia.
1947 – O revoltă are loc în Taiwan împotriva guvernării Republicii Chineze, care este înăbușită cu sânge.
1949 – Chiang se retrage în Taiwan după ce Mao câștigă războiul civil și înființează Republica Populară Chineză. Mao jură să „elibereze” insula.
1951 – Japonia semnează Tratatul de pace de la San Francisco, renunțând la pretențiile sale asupra Taiwanului, dar suveranitatea insulei rămâne nerezolvată în document. Beijingul spune că tratatul este „ilegal și invalid”, având în vedere că nu a fost parte la acesta. 1952 – Tratatul de pace dintre Republica China și Japonia este semnat, reafirmând renunțarea Japoniei la pretențiile sale asupra Taiwanului, ceea ce guvernul din Taiwan consideră a fi o confirmare a transferului anterior de suveranitate către Republica China.
Până în prezent, guvernele din Taipei și Beijing nu se recunosc oficial reciproc.
Republica China rămâne numele oficial al Taiwanului.
Sursa foto: globaltaiwan.
Să auzim de bine!
