UE la răscruce: Protestele istorice din Iran cer un răspuns european pe măsură

UE la răscruce – La o lună de la declanșarea protestelor de amploare din Iran, cetățenii continuă să scrie istorie cu prețul propriilor vieți. În fața unei asemenea determinări civice, comunitatea internațională nu mai poate pretinde că nu cunoaște amploarea evenimentelor și nici nu mai poate rămâne neutră. Iranii nu cer ca alții să vorbească în numele lor, ci solicită sprijinul necesar pentru a-și duce lupta până la capăt. În acest context, urgența unei reacții internaționale a crescut semnificativ.

Italia schimbă echilibrul: Europa, la un pas de decizia decisivă

Această săptămână a adus o schimbare semnificativă în poziționarea Europei. Italia s-a alăturat oficial apelurilor de condamnare a Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), o mișcare care reduce și mai mult marja de indecizie în cadrul Uniunii Europene. Franța și Spania rămân singurele două state membre care se opun desemnării IRGC drept organizație teroristă la nivelul blocului comunitar.

Prin urmare, întrebarea care se pune acum la Bruxelles nu mai este dacă există condițiile necesare pentru această decizie, ci dacă Uniunea Europeană va acționa în momentul în care ele sunt îndeplinite.

Violență sistemică, nu aplicare a legii

De zeci de ani, poporul iranian este supus unei violențe sistematice orchestrate de propriul stat. Aceste acțiuni nu mai pot fi prezentate drept măsuri de aplicare a legii, ci reprezintă un război unilateral împotriva populației civile. Executările extrajudiciare, disparițiile forțate, confesiunile obținute sub tortură, cenzura masivă și privarea deliberată de drepturi sunt doar câteva dintre instrumentele de represiune utilizate de regim. De o parte se află un stat totalitar, iar de cealaltă — cetățeni neînarmați.

În ciuda blocajelor comunicaționale severe, continuă să apară imagini și mărturii directe din Iran, dovedind fără echivoc amploarea violențelor. Investigații independente și surse locale sugerează că peste 36.500 de persoane ar fi fost ucise de forțele regimului de la începutul protestelor, pe 28 decembrie. Organizațiile internaționale pentru drepturile omului au confirmat mii de decese, însă atrag atenția că cifrele reale sunt, probabil, mult mai mari din cauza restricțiilor de acces și a întreruperilor internetului.

Crime împotriva umanității și responsabilitatea de a proteja

Nivelul, organizarea și intenția represiunii îndeplinesc criteriile legale pentru crime împotriva umanității, conform Statutului de la Roma din 1998, care a pus bazele Curții Penale Internaționale. În plus, în cadrul principiului ONU privind Responsabilitatea de a Proteja (R2P) — recunoscut formal de UE — această situație impune obligații clare. În acest punct, inacțiunea nu mai poate fi justificată ca reținere, ci echivalează cu un eșec moral, politic și juridic.

Pericolele sunt iminente. Mii de protestatari reținuți se află sub amenințarea directă a execuției. Autorități judiciare iraniene de rang înalt au avertizat că protestele, în special cele care fac referire la un sprijin extern, pot fi considerate moharebeh, adică „război împotriva lui Dumnezeu” — o acuzație ce atrage pedeapsa cu moartea și care a fost folosită anterior pentru justificarea execuțiilor în masă după episoade de revoltă. Lipsa proceselor echitabile și detenția arbitrară amplifică obligațiile internaționale de protejare a acestor persoane.

Șase direcții de acțiune pentru Uniunea Europeană

Conform principiilor R2P, responsabilitatea se extinde acum dincolo de granițele Iranului — mai întâi pentru a oferi sprijin, apoi pentru a interveni colectiv atunci când statul devine autorul unor atrocități.

1. Desemnarea IRGC ca organizație teroristă: Aceasta este prima măsură esențială pentru limitarea capacității regimului de a comite noi atrocități. IRGC joacă un rol central în represiunea sistematică împotriva populației civile, în interiorul și în afara Iranului. Italia a făcut deja acest pas. Rămâne ca Franța și Spania să își reconsidere poziția, astfel încât UE să poată acționa unitar.

2. Măsuri economice coordonate: Blocul european trebuie să adopte sancțiuni economice susținute, inclusiv înghețarea globală a activelor regimului în cadrul cadrului sancționator european. Totodată, trebuie identificate, confiscate și dezmembrate rețelele navale clandestine — așa-numitele „petroliere fantomă” — care alimentează represiunea și ocolesc sancțiunile existente.

3. Asigurarea dreptului la informare: Blocada digitală impusă de Teheran încalcă grav libertățile protejate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului. UE trebuie să garanteze accesul continuu, sigur și liber la internet prin desfășurarea de soluții de conectivitate prin satelit și tehnologii de comunicație securizată. Măsurile de protecție cibernetică trebuie să prevină închiderea arbitrară a rețelelor civile.

4. Răspundere juridică internațională: Impunitatea trebuie să înceteze. UE trebuie să expulzeze reprezentanții regimului iranian implicați în represiune și să inițieze proceduri judiciare împotriva celor responsabili de crime împotriva umanității, conform principiului jurisdicției universale — deja recunoscut în mai multe state membre.

5. Eliberarea imediată a prizonierilor politici: Este o condiție non-negociabilă în lumina încălcării flagrante de către Iran a obligațiilor sale internaționale în materie de drepturile omului.

6. Un ultimatum diplomatic clar: UE trebuie să solicite acces imediat, nelimitat și condiționat în timp pentru organizațiile umanitare și de apărare a drepturilor omului în interiorul Iranului. În cazul refuzului, blocul trebuie să își retragă recunoașterea diplomatică a Republicii Islamice Iran. Nerecunoașterea este o reacție legitimă față de un regim care și-a pierdut legitimitatea prin atacul sistematic asupra propriei populații. Un astfel de gest ar transmite un semnal clar de susținere pentru dreptul poporului iranian la un guvern reprezentativ și responsabil.

Europa în fața propriei credibilități

Sprijinirea iranienilor nu este nici un act de caritate, nici o formă de amestec. Este o asumare a angajamentelor legale și politice deja făcute de Uniunea Europeană. De 47 de ani, regimul de la Teheran practică teroare sponsorizată de stat, exportă violență, destabilizează regiunea și alimentează amenințările nucleare. Schimbarea acestui curs nu este o chestiune ideologică, ci una de securitate europeană și globală.

Pentru Uniunea Europeană, nu mai există scuze procedurale. Dovezile sunt copleșitoare, cadrul juridic este clar, iar obstacolele — reduse la două capitale. Franța și Spania sunt ultimele bastioane ale ezitării. În joc nu mai este diplomația, ci credibilitatea Europei și capacitatea sa de a respecta principiile pe care pretinde că le apără atunci când istoria le pune la încercare.

Sursă foto: EPA