Revenirea la fisiunea nucleară: motivații politice și presiuni energetice
Italia mizează pe tehnologia nucleară – Premierul Meloni și ministrul Mediului și Securității Energetice, Gilberto Pichetto Fratin, consideră tranziția energetică ca fiind imposibil de realizat fără o sursă de energie constantă care să completeze producția variabilă a regenerabilelor. Într-un discurs din acest an, Meloni a declarat: „Trebuie să facem alegeri pe termen lung. De aceea am decis să reluăm dezvoltarea energiei nucleare, mizând pe mini-reactoare sigure și curate.”
Pe 16 iulie, Fratin a anunțat că legea privind relansarea programului nuclear național a trecut de ultima etapă instituțională și este pregătită pentru a fi trimisă Parlamentului. Guvernul estimează că primele reactoare ar putea deveni operaționale până la sfârșitul acestui deceniu sau în anii 2030, iar până în 2050, energia nucleară ar putea acoperi între 11% și 22% din necesarul de electricitate al Italiei.
Trecutul nuclear al Italiei și obstacolul referendumurilor
Italia a închis toate centralele nucleare până în 1990, în urma unui referendum din 1987 influențat puternic de accidentul de la Cernobîl. În 2011, imediat după dezastrul de la Fukushima, populația a confirmat opoziția față de energia nucleară printr-un nou vot negativ.
Acum, criticii – printre care și Enrico Cappelletti, deputat al Mișcării Cinci Stele – acuză guvernul că ignoră „voința clar exprimată a poporului”, susținând că proiectul este costisitor, lent și riscă să majoreze facturile la energie, deja printre cele mai mari din Europa. „Această guvernare nu ia în considerare deloc rezultatul celor două referendumuri”, a spus Cappelletti.
Totuși, experți juridici precum profesorul Carlo Fusaro de la Universitatea din Florența subliniază că referendumurile anterioare nu au efect constrângător permanent: „Ele anulează legi existente, dar nu împiedică guvernul actual să adopte noi legi.”
SMR și AMR – tehnologii promițătoare, dar încă nevalidate
Tehnologiile promovate de guvern sunt, în esență, mini-reactoare concepute pentru a fi produse modular, în fabrici, ceea ce ar putea reduce costurile și durata construcției. Reactoarele AMR folosesc combustibil nuclear recondiționat, ceea ce ar putea reduce cantitatea de deșeuri radioactive.
Totuși, niciun astfel de reactor nu a fost construit până acum în Europa Occidentală, iar un proiect SMR din SUA a fost abandonat din cauza costurilor crescute. Stefano Monti, președintele European Nuclear Society, avertizează că guvernul italian ar putea ajunge să apeleze tot la modele tradiționale, în ciuda problemelor financiare cunoscute. El admite că energia nucleară ar putea avea nevoie de subvenții și spune că, luând în calcul și infrastructura de susținere necesară pentru regenerabile (baterii, stocare), fisiunea ar putea deveni competitivă.
Interese economice și industriale în joc
Evenimentul organizat de Confindustria la mijlocul lunii iulie a arătat clar interesul puternic al mediului de afaceri pentru revenirea la nuclear. Cu o piață estimată la 50 de miliarde de euro până în 2050, companii precum Enel, Leonardo și Ansaldo Energia, toate cu o componentă de stat, au format consorțiul Nuclitalia pentru a analiza posibilitățile concrete de implementare.
Italia a aderat, de asemenea, în iunie, la Alianța Nucleară Europeană, condusă de Franța, ceea ce sugerează că proiectele italiene vor implica și parteneri străini – state cu experiență în operarea centralelor nucleare, cum ar fi Franța sau SUA.
Argumentul economic – între optimism guvernamental și scepticism financiar
Planul energetic și climatic al guvernului prevede că opțiunea nucleară ar putea aduce economii de circa 17 miliarde de euro, comparativ cu un scenariu bazat exclusiv pe regenerabile. Însă Banca Centrală a Italiei avertizează că beneficiile financiare sunt incerte: lipsa de expertiză internă ar putea duce la întârzieri și costuri adiționale, în timp ce accesul la combustibil nuclear este concentrat în câteva țări, inclusiv Rusia, ceea ce ridică riscuri geopolitice.
În același timp, mai multe voci din societatea civilă subliniază că abordarea guvernului ocolește adevăratele blocaje în dezvoltarea regenerabilelor. Michele Governatori, membru al think tank-ului de mediu ECCO, estimează că sunt 150 GW de proiecte de energie verde blocate în birocrație și acuză guvernul că evită confruntarea cu autoritățile locale pe tema aprobărilor: „Guvernul folosește discursul nuclear ca pretext politic, pentru a nu deranja regiunile și pentru a evita problemele cauzate de fenomenul NIMBY.”
O relansare nucleară cu miză politică și risc strategic
Deși sondajele indică o schimbare lentă, dar constantă, în favoarea nuclearului în opinia publică italiană, întrebările rămân numeroase. Tehnologiile propuse sunt încă la stadiu incipient, costurile sunt nesigure, iar contextul geopolitic global complică accesul la resursele necesare.
În acest moment, relansarea nucleară a Italiei pare mai degrabă o platformă de semnal politic și industrial, decât o soluție imediată la criza energetică. Dacă și cum se va transforma această intenție într-un program concret rămâne de văzut.
Sursă foto: EPA
