Nu lăsați firmele construite cu granturi europene și start-up-urile să moară în propria lor reușită: România are nevoie urgentă de capital de supraviețuire. Nu facem nimic- mai puțin de 30% rata de supraviețuire economică
Cifra de afaceri din industrie a avut în iunie 2026 o „tresărire”: plus 6,1% față de mai și plus 4,4% față de iunie 2025. Dar această fotografie de moment ascunde filmul ultimelor luni: în primul semestru, cifra de afaceri industrială a scăzut cu 0,5%, iar industria prelucrătoare cu 0,9%. Mai grav, bunurile de capital au coborât cu 4,8%, iar bunurile de folosință îndelungată cu 4,3%.
Din perspectivă geoeconomică, problema României nu mai este doar lipsa creșterii, ci riscul de a pierde capacitatea antreprenorială construită în ultimii ani. Statul a investit prin Start-Up Nation Imotech sau SES.uri sociale, programe pentru antreprenori aflați la început de drum, inițiative destinate studenților și întreprinderilor sociale. S-au creat firme, s-au cumpărat echipamente, s-au angajat oameni și s-au construit planuri de afaceri pornind de la anumite prețuri, taxe, costuri energetice și estimări ale pieței. Numai că mediul economic în care acele proiecte trebuie să funcționeze nu mai este cel în care au fost contractate.
Aici apare paradoxul: putem ajunge să finanțăm înființarea unei firme și, simultan, să asistăm pasiv la dispariția ei din cauza lipsei de lichiditate.
Inflația a rămas extrem de ridicată: în iulie 2026 era de 8,16%, iar serviciile erau cu 13,67% mai scumpe decât cu un an înainte. În paralel, cererea internă s-a deteriorat. Serviciile de piață prestate populației au scăzut cu 9,2% în primele cinci luni ale anului, cu lovituri puternice în hoteluri, restaurante, frumusețe și alte activități dependente de consumul populației.
Pentru o firmă nouă, această combinație este devastatoare: costuri mai mari, clienți mai puțini, marje mai mici, taxe mai mari și acces dificil la credit. Dacă peste toate acestea se adaugă facturi mai mari la energie și gaze, antreprenorul poate avea o firmă viabilă contabil, dar insolvabilă financiar.
De aceea, MIPE trebuie să schimbe temporar paradigma: de la finanțarea exclusivă a proiectului la protejarea rezultatului investiției publice deja realizate.
Prima măsură trebuie să fie un mecanism rapid de capital de lucru pentru firmele finanțate din programe europene sau naționale. Nu vorbim despre încă un grant clasic, ci despre o linie de lichiditate, cu garanție publică, dobândă subvenționată și acces simplificat. O parte din banii europeni poate fi canalizată prin instrumente financiare. Comisia Europeană arată explicit că instrumentele financiare de coeziune pot furniza împrumuturi, garanții, equity și combinații între granturi și instrumente financiare; aproape jumătate din alocările planificate pentru 2021-2027 sunt orientate către investiții în IMM-uri.
A doua măsură: o „fereastră de salvare” pentru beneficiarii proiectelor deja contractate. O firmă care demonstrează că și-a implementat investiția, și-a păstrat activitatea și a fost lovită ulterior de șocuri externe — energie, inflație, fiscalitate, scăderea pieței — trebuie să poată primi restructurarea calendarului și acces la finanțare-punte. Nu este normal ca statul să ceară antreprenorului să respecte ipotezele unui business-plan într-o economie care s-a schimbat radical după semnarea contractului.
A treia măsură: un fond de garantare de urgență pentru IMM-urile finanțate prin programele publice. Dacă băncile blochează creditarea, problema nu se rezolvă prin a le spune antreprenorilor să meargă la bancă. Statul trebuie să reducă riscul perceput de bancă. Garanția publică trebuie să fie suficient de rapidă și standardizată încât analiza să se mute de la „mai supraviețuiește firma?” la „cum protejăm o investiție deja făcută?”. Comisia Europeană identifică accesul la finanțare drept o constrângere importantă pentru IMM-uri și start-up-uri în România, în timp ce intermediarii financiari non-bancari se dezvoltă lent.
A patra măsură este cea mai importantă pe termen lung: transformarea banilor europeni într-un ecosistem de capital, nu într-o succesiune de granturi. România trebuie să combine grantul inițial cu microcredite, garanții, quasi-equity, equity și fonduri de tip seed/scale-up. Pentru firmele inovatoare, inclusiv cele provenite din universități și programe dedicate studenților, trebuie construită o punte între proiect și piață. România are deja în arhitectura de finanțare europeană posibilitatea de a utiliza instrumente financiare și combinații grant–finanțare.
Miza nu este salvarea artificială a unor firme care nu au piață. Miza este evitarea unei pierderi de capital antreprenorial produsă de un șoc macroeconomic. O firmă care a trecut prin selecție, a investit, a creat locuri de muncă și funcționează, dar este sufocată temporar de lipsa capitalului de lucru, nu trebuie tratată la fel ca o afacere fără perspectivă.
România riscă acum să facă o greșeală strategică: să contabilizeze succesul prin numărul de firme înființate și proiecte plătite, dar să ignore câte dintre acestea vor mai exista peste doi-trei ani.
Nu trebuie să finanțăm din nou ceea ce am construit. Trebuie să împiedicăm ceea ce am construit să se prăbușească din lipsă de lichiditate. Într-o economie europeană în care accesul la finanțare devine criteriu de competitivitate, capitalul de lucru nu mai este o problemă secundară. Este infrastructură economică. Iar pentru MIPE, intervenția rapidă poate fi diferența dintre miliarde transformate în capacitate economică și miliarde transformate în proiecte finalizate, dar firme dispărute.
Sursa foto: Defapt.ro
