Trump aduce pacea în Orientul Mijlociu! Netanyahu confirmă: Israelul a aprobat acordul pentru eliberarea tuturor ostaticilor
Guvernul israelian a aprobat vineri dimineață cadrul pentru eliberarea tuturor ostaticilor din Gaza, un pas major în aplicarea planului de pace promovat de președintele american Donald Trump. Anunțul a fost făcut de biroul premierului Benjamin Netanyahu, care a subliniat că obiectivul central al Israelului – întoarcerea ostaticilor, vii sau decedați – este „pe cale să fie realizat”.
Netanyahu a declarat că „presiunea militară și diplomatică combinată”, sprijinită de Statele Unite, a izolat Hamas și a făcut posibil acest acord istoric. În cadrul întâlnirii decisive, alături de Netanyahu s-au aflat trimisul american Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele lui Trump, coordonatori ai procesului de negociere.
Acordul prevede eliberarea a 48 de ostatici israelieni în termen de 72 de ore, precum și a peste 1.900 de prizonieri palestinieni, dintre care 250 executau pedepse pe viață. În schimb, trupele israeliene se vor retrage pe o linie convenită în interiorul Gazei, iar un contingent de 200 de soldați americani va monitoriza încetarea focului.
De partea cealaltă, liderul Hamas Khalil al-Hayya a declarat că „războiul din Gaza s-a încheiat complet”, afirmând că sacrificiile palestinienilor „nu au fost zadarnice”.
Donald Trump a reacționat triumfător pe rețelele sociale: „Am adus pacea acolo unde toți spuneau că e imposibil.” În semn de recunoaștere, președintele Knessetului, Amir Ohana, l-a invitat pe Trump să țină un discurs oficial în fața parlamentului israelian, numindu-l „Președintele Păcii” și „cel mai mare prieten al poporului evreu din istoria modernă”.
Sursa foto: Belal Abu Amer/APA Images/dpa
