Home » UE alocă până la 200 de milioane de euro pentru proiecte de conectivitate în Caucazul de Sud

UE alocă până la 200 de milioane de euro pentru proiecte de conectivitate în Caucazul de Sud

Ursula von der Leyen: „Împreună, putem transforma pacea de pe hârtie în pace practică”

by Miruna C.
UE alocă până la 200 de milioane de euro pentru proiecte de conectivitate în Caucazul de Sud

UE alocă până la 200 de milioane de euro pentru proiecte de conectivitate în Caucazul de Sud

Ursula von der Leyen: „Împreună, putem transforma pacea de pe hârtie în pace practică”

Uniunea Europeană va pune la dispoziție până la 200 de milioane de euro sub formă de granturi pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a proiectelor energetice și a conectivității digitale în Caucazul de Sud, a anunțat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite oficiale la Baku.

În cadrul vizitei, Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, alături de comisarul european pentru Extindere, Marta Kos. Potrivit șefei Executivului european, inițiativa urmărește să sprijine procesul de pace dintre Azerbaidjan și Armenia prin consolidarea legăturilor regionale și prin acordarea de asistență direcționată comunităților locale.

Armenia și Azerbaidjanul s-au aflat în conflict timp de aproape patru decenii din cauza regiunii Nagorno-Karabah. Cele două state au ajuns la un acord de pace mediat de Statele Unite în luna august a anului trecut, după o întâlnire cu președintele Donald Trump la Casa Albă.

„Pachetul nostru «Pace prin conectivitate» va ajuta la construirea unui viitor pașnic și prosper pentru Caucazul de Sud”, a declarat Ursula von der Leyen. „Împreună, putem transforma pacea de pe hârtie în pace practică.”

Comisia Europeană a anunțat, de asemenea, alocarea a încă 20 de milioane de euro pentru un program destinat sprijinirii comunităților locale din Armenia și Azerbaidjan. Fondurile vor fi direcționate către proiecte din domenii precum sănătatea, deminarea, dezvoltarea competențelor profesionale și susținerea afacerilor locale.

Așadar, UE alocă până la 200 de milioane de euro pentru proiecte de conectivitate în Caucazul de Sud.

Sursă foto: AFP

Related Articles

Leave a Comment