SUA amenință China cu sancțiuni pentru petrolul iranian. Beijingul are însă propriile pârghii de presiune asupra Washingtonului
Noua ofensivă economică anunțată de președintele Donald Trump împotriva Iranului pune inevitabil China în centrul confruntării. Beijingul este principalul partener comercial al Teheranului și cumpără cea mai mare parte a petrolului iranian exportat în pofida sancțiunilor occidentale. În teorie, amenințarea Washingtonului cu „consecințe economice enorme” ar trebui să reprezinte o problemă serioasă pentru China. În practică, interdependența dintre primele două economii ale lumii, controlul chinez asupra unor minerale critice și apropiata vizită a lui Xi Jinping la Washington fac ca orice escaladare să comporte costuri importante pentru ambele părți.
Iranul transformă din nou relația SUA-China într-un test de putere
China cumpără de ani de zile petrol iranian în pofida sancțiunilor occidentale, ajungând să preia până la 90% din exporturile petroliere ale Teheranului. Beijingul a furnizat, de asemenea, Iranului tehnologie și materii prime utilizate pentru dezvoltarea arsenalului său de rachete și drone.
Din acest motiv, strategia americană de izolare economică a Iranului nu poate avea eficiență maximă fără modificarea comportamentului Chinei.
Donald Trump a promis o „Ziua Z economică” pentru Iran și sancționarea statelor care „oferă orice fel de sprijin vital” Teheranului. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a sugerat ulterior că Beijingul ar avea propriul interes să coopereze.
Problema Washingtonului este că sancționarea Iranului și presarea Chinei sunt două obiective foarte diferite ca dificultate.
Beijingul interpretează presiunea americană drept un semn de vulnerabilitate
În China, conflictul din Iran este analizat și prin prisma competiției strategice cu Statele Unite.
Wu Xinbo, specialist în studii americane la Universitatea Fudan din Shanghai și consilier al Ministerului chinez de Externe, consideră amenințările administrației Trump un indiciu al dificultăților Washingtonului. „Această amenințare dezvăluie cât de disperată a devenit administrația Trump în ceea ce privește problema Iranului”, a declarat Wu Xinbo. „Ei lansează această amenințare nu pentru că ar considera-o fezabilă, ci pentru că nu au alte opțiuni”, a adăugat acesta, descriind situația drept o „dilemă pe care și-au creat-o singuri”.
Aceasta reprezintă perspectiva Beijingului, nu neapărat o măsură obiectivă a capacității americane. Statele Unite dispun în continuare de instrumente financiare, comerciale și militare considerabile pentru a afecta exporturile iraniene.
Mutarea portavionului „George Washington” contează în calculele Chinei
Există și o dimensiune militară. China urmărește deplasarea unor resurse americane din Indo-Pacific către Orientul Mijlociu.
Un exemplu este mutarea portavionului „George Washington” pentru sprijinirea operațiunilor din regiune. Din perspectiva Beijingului, fiecare resursă americană redistribuită din Pacific poate diminua temporar capacitatea Washingtonului de concentrare asupra Asiei.
Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat vineri că Beijingul se opune sancțiunilor unilaterale și consideră că presiunea nu poate rezolva criza iraniană.
Mineralele critice sunt principala contrapondere a Beijingului
Washingtonul trebuie să ia în calcul și capacitatea Chinei de a răspunde economic.
Beijingul controlează poziții importante în lanțurile de aprovizionare pentru minerale esențiale utilizate inclusiv de industria americană de apărare. China și-a demonstrat deja disponibilitatea de a restricționa asemenea exporturi în confruntarea comercială cu administrația Trump.
Această pârghie devine cu atât mai importantă în condițiile în care războiul a exercitat presiune asupra stocurilor americane de armament.
Prin urmare, o ofensivă americană împotriva companiilor chineze implicate în comerțul iranian ar putea genera represalii asupra unor lanțuri industriale de care Statele Unite însele depind.
Washingtonul poate ataca punctele vulnerabile ale comerțului petrolier
Există totuși metode prin care SUA pot încerca să îngreuneze fluxul petrolului iranian către China.
O parte importantă ajunge la rafinării chineze mici și independente, cunoscute drept „teapots”. Aceste companii sunt mai greu de constrâns deoarece expunerea lor la sistemul financiar internațional este redusă.
Washingtonul ar putea intensifica interceptarea navelor care transportă petrol iranian sau supravegherea instituțiilor financiare implicate în procesarea și reciclarea yuanilor obținuți de Iran în urma vânzărilor.
China s-a pregătit însă pentru asemenea perturbări. Beijingul dispune de rezerve petroliere pentru mai multe luni și și-a intensificat achizițiile din Rusia pentru a compensa reducerea fluxurilor prin Strâmtoarea Ormuz.
Blocarea petrolului iranian poate avea efecte nedorite pentru Washington
Există și problema prețurilor.
Petrolul iranian este atractiv pentru China inclusiv datorită discounturilor. Dacă Washingtonul reușește să elimine o parte semnificativă din aceste volume, Beijingul va trebui să cumpere mai mult din alte surse.
Rezultatul poate fi creșterea competiției pentru oferta disponibilă și, implicit, presiune ascendentă asupra prețurilor internaționale ale petrolului.
Astfel, o strategie menită să afecteze Iranul și China ar putea genera efecte economice inclusiv asupra Statelor Unite și aliaților lor.
„Statele Unite nu sunt un tigru de hârtie”, a declarat Diao Daming, profesor de relații internaționale la Universitatea Renmin din Beijing. „Pot mușca și pot provoca sângerări.”
Dar profesorul chinez avertizează că americanii „se vor prejudicia și pe ele însele, ceea ce nu servește intereselor niciuneia dintre cele două țări”.
Vizita lui Xi Jinping poate limita escaladarea
Momentul este cu atât mai sensibil cu cât Xi Jinping urmează să fie primit la Washington peste aproximativ o lună, în prima sa vizită de stat în SUA după 2015.
Donald Trump și Xi s-au întâlnit ultima dată la Beijing în luna mai, iar partea chineză a interpretat summitul drept un succes. Trump l-a numit atunci pe Xi un „mare lider” și nu l-a confruntat public asupra unor subiecte sensibile precum Taiwanul.
„Mă îndoiesc că vreuna dintre părți dorește ca Iranul să compromită viitoarea vizită a lui Xi Jinping în Statele Unite. Președintele Trump a acordat în mod clar o importanță considerabilă relației sale cu Xi și vizitei în sine”, a declarat analistul Wang Zichen.
Iranul este partener strategic, dar nu singurul interes al Chinei
Beijingul are totodată o strategie mai complexă în Orientul Mijlociu decât simpla susținere a Iranului.
Teheranul este cel mai apropiat partener strategic regional al Chinei și împărtășește cu Beijingul interesul pentru limitarea influenței globale americane. În același timp, China și-a dezvoltat relațiile cu Arabia Saudită și cu alte state care pot oferi oportunități economice considerabil mai mari.
Beijingul nu are, așadar, un interes evident într-o destabilizare necontrolată a regiunii.
O confruntare în care ambele puteri pot produce costuri celeilalte
Adevărata întrebare nu este dacă Statele Unite pot provoca pierderi Chinei pentru continuarea comerțului cu Iranul. Pot. Problema este cât de mari sunt costurile pe care Washingtonul este pregătit să le suporte în schimb.
Sancțiunile secundare, presiunea asupra transportului petrolier și controlul sistemului financiar oferă SUA instrumente considerabile. China răspunde însă prin dimensiunea propriei economii, accesul la minerale critice, alternativele energetice și capacitatea de a lovi lanțurile industriale americane.
În acest sens, Iranul riscă să devină încă un front al competiției strategice dintre Washington și Beijing. Diferența este că, de această dată, miza nu privește numai comerțul bilateral, ci energia, industria militară, echilibrul din Indo-Pacific și stabilitatea Orientului Mijlociu.
Dacă administrația Trump va transforma avertismentele în sancțiuni extinse împotriva entităților chineze, testul real va fi dacă izolarea Iranului poate fi obținută fără redeschiderea simultană a unui conflict economic major cu Beijingul. Tocmai această dilemă poate determina limitele următoarei etape a presiunii americane.
Sursă foto: Profimedia
