Vietnamul care vine: de la memoria războiului la parteneriatul economic al viitorului
Până acum câțiva ani, Vietnamul exista în imaginația mea si a lui George Scripcariu(în foto ) mai degrabă ca o țară de cinema decât ca o țară reală. Îl cunoșteam prin ochii regizorilor occidentali: prin jungla halucinantă din Apocalypse Now, prin războiul văzut la firul ierbii în Platoon, prin nostalgia colonială din Indochine, prin melancolia din L’Amant și prin lumina aproape tactilă din Mirosul de papaya verde. Era un Vietnam al elicopterelor, al orezăriilor scăldate în ploaie, al cicatricilor războiului și al caselor coloniale.
Vietnamul real este însă cu totul altceva.
Privit dincolo de această peliculă cinematografică, Vietnamul apare ca una dintre economiile asiatice cu cel mai interesant potențial de transformare. Este o societate tânără, pragmatică și ambițioasă, care nu pare interesată să rămână captivă în propria istorie. Dimpotrivă, folosește această istorie ca fundament pentru o strategie orientată spre viitor.
În termeni economici, povestea Vietnamului este remarcabilă. În ultimele decenii, țara a trecut de la o economie predominant agrară la un important centru manufacturier și de export, integrat tot mai profund în lanțurile globale de producție. Investițiile străine, dezvoltarea infrastructurii, urbanizarea și apariția unei clase de mijloc tot mai consistente au schimbat radical profilul economic al țării.
Iar aici se află una dintre cheile relației cu Vietnamul: această economie nu trebuie privită doar ca o piață de desfacere, ci ca o platformă de producție, inovare și conectare la Asia.
Pentru Europa și, implicit, pentru România, dinamica este cu atât mai interesantă. Vietnamul poate deveni un partener relevant într-un moment în care companiile își diversifică lanțurile de aprovizionare și caută alternative pentru reducerea riscurilor geopolitice. Poziția sa geografică, apartenența la marile acorduri comerciale și apropierea de centrele industriale asiatice îi conferă un avantaj strategic.
Dintr-o perspectivă de tip Prometeu Intelligence, întrebarea esențială nu este dacă Vietnamul va continua să crească, ci cât de mult din această creștere poate fi transformată în valoare economică durabilă. Aici intră în joc productivitatea, infrastructura, energia, tehnologia, educația și capacitatea de a urca în lanțul valoric — de la producția cu costuri competitive către produse și servicii cu valoare adăugată mai mare.
Pentru România, oportunitatea este dublă. Pe de o parte, există spațiu pentru creșterea comerțului bilateral și pentru atragerea unor investiții vietnameze. Pe de altă parte, companiile românești pot privi Vietnamul ca pe o poartă către piețele asiatice. Agricultura, industria alimentară, IT&C, infrastructura, energia, logistica, industria componentelor și serviciile profesionale sunt doar câteva dintre domeniile în care relația poate evolua.
Mai important însă este că relația româno-vietnameză nu trebuie construită exclusiv pe cifre comerciale. Ea poate deveni o relație strategică, bazată pe încredere, educație, schimburi culturale și contacte directe între mediile de afaceri.
Vietnamul de astăzi nu mai este țara imaginată de cinematografia occidentală. Este o țară care privește înainte, cu o combinație rară de pragmatism, disciplină și ambiție. Iar această schimbare de perspectivă este esențială și pentru noi.
Poate că adevărata poveste a Vietnamului începe tocmai atunci când încetăm să-l mai privim prin imaginile trecutului.
Pentru România, momentul este potrivit pentru a privi Vietnamul nu ca pe o destinație îndepărtată, ci ca pe un partener economic și strategic al următoarelor decenii.
Vietnamul nu mai este doar o poveste despre trecut. Este una dintre poveștile economice ale viitorului Asiei — iar România are șansa de a fi parte din ea
Sursa foto: Arhiva G. Scripcariu
