Home » A început războiul economic

A început războiul economic

Aceste măsuri sunt descrise de liderul american drept „declarația noastră de independență economică”

by Cezar Dobre
A început războiul economic

A început războiul economic, Donald Trump a anunțat implementarea unor tarife economice radicale pentru toate națiunile lumii, începând din 3 aprilie. Aceste măsuri sunt descrise de liderul american drept „declarația noastră de independență economică” și reprezintă o reacție împotriva practicilor comerciale pe care le consideră dăunătoare pentru Statele Unite. Trump a explicat că, timp de decenii, SUA au fost „jefuite” de către națiuni, atât apropiate, cât și îndepărtate, și că aceste tarife sunt o încercare de a proteja economia americană și de a corecta dezechilibrele comerciale.

Președintele american a prezentat un grafic intitulat „Tarife reciproce”, care compară taxele impuse de alte țări asupra produselor americane cu tarifele pe care SUA le vor aplica de acum înainte. Potrivit acestui grafic, Statele Unite vor impune tarife de aproximativ jumătate din cele percepute de alte națiuni asupra produselor americane. Uniunea Europeană, care include 27 de state membre, printre care și România, este menționată cu un tarif de 20%, pe care Trump îl justifică prin acuzația că Uniunea Europeană impune tarife de 39% asupra bunurilor americane. Cu toate acestea, există îndoieli asupra acestei afirmații, având în vedere că datele oficiale nu susțin în totalitate cifra prezentată de președintele american.

În același timp, Uniunea Europeană a răspuns cu o amenințare de represalii, anunțând un „plan puternic” în fața acestor măsuri economice. Tarifele propuse de Trump sunt semnificativ mai mari în cazul unor economii precum China, unde tariful aplicat de Beijing asupra produselor americane este de 67%, iar SUA vor răspunde cu un tarif de 34%. Graficul detaliază și alte tari, cum ar fi Vietnamul, care va suporta un tarif de 46%, Taiwanul – 32%, Japonia – 24%, India – 26%, Coreea de Sud – 25%, Thailanda – 36%, printre altele. De asemenea, Moldova va fi afectată de o taxă de 31%.

Unul dintre cele mai importante și controversate aspecte ale noii strategii comerciale este aplicarea unui tarif de 25% asupra tuturor automobilelor fabricate în afacerea Statelor Unite, măsură care va intra în vigoare imediat, la miezul nopții, ora locală de joi, 7:00 ora României. Acest tarif vizează industria auto globală, un sector extrem de important pentru multe economii, inclusiv pentru Uniunea Europeană și alte piețe majore.

A început războiul economic, pe plan global, efectele acestor măsuri economice sunt destul de semnificative. Agenția europeană de rating Scope a avertizat că escaladarea războiului comercial generat de președintele Trump va contribui la creșterea inflației, va încetini ritmul de creștere economică și va duce la ajustări complexe în lanțurile de aprovizionare globale. Aceste măsuri ar putea afecta în mod direct economia globală, având în vedere interdependența piețelor comerciale și impactul pe care conflictele economice de acest tip le pot avea asupra prețurilor bunurilor și serviciilor, dar și asupra încrederii pieței internaționale. De asemenea, creșterea tarifelor va afecta costurile producătorilor și consumatorilor din întreaga lume, iar aceste ajustări ar putea duce la creșterea prețurilor la produsele de larg consum și la o posibilă reducere a comerțului global.

În acest context, multe economii emergente și dezvoltate, inclusiv state membre ale Uniunii Europene, se vor confrunta cu noi provocări economice, care ar putea complica și mai mult relațiile comerciale internaționale și ar putea contribui la instabilitatea economică globală.

Sursa foto: Mark Schiefelbei /AP

Related Articles

Leave a Comment