Aflându-se în capitala Belgiei pentru Summitul Consilului European, Rumen Radev, președintele Bulgariei, a răspuns jurnaliștilor că; dacă Bulgaria va vinde arme altor țări, va pune condiții ca acestea să nu fie revândute Ucrainei. Acest lucru arată, încă o dată, dacă mai era nevoie, că în interiorul NATO nu există consens cu privire la conflictul din Ucraina, dar mai ales în luarea deciziilor cu privire la acest război.
Radev a reiterat, din nou, că Bulgaria nu va participa la achiziția comună de obuze de calibru 155 mm pentru Ucraina. Iată o parte din declarația acestuia:”Bulgaria se angajează să producă proiectile pentru nevoile partenerilor noștri, nu pentru Ucraina.” Întrebat dacă acest lucru nu complică întregul aranjament- adică Bulgaria le vinde unei anume țări, iar apoi aceasta le vinde în Ucraina, Rumen Radev a dat următorul răspuns, punând într-o oarecare măsură presiune pe ziariști:” Acest lucru îl verificați voi, în calitate de jurnaliști. Vă spun, ca relații de stat, ce putem și ce nu putem face. Dar Bulgaria, împreună cu alte nouă țări, nu va participa la această achiziție comună de aprovizionare cu obuze a Ucrainei”.
“Este responsabilitatea acelei țări. Este obligată să ne informeze pentru ce dorește ca utilizator final aceste obuze. Bineînțeles că vom pune condiții”. a fost răspunsul la întrebarea: cum ar reacționa dacă muniția vândută de Bulgaria unei alte țări ar ajunge în Ucraina.
Aceste declarații arată o strategie de abordare a conflictului actual prin prisma viitoarelor alianțe. Pe de o parte se ferește să intre într-un conflict direct cu Rusia, împinși de blocul comunitar sau de vreo altă țară care ar revinde armamentul în Ucraina. Iar pe de altă parte se asigură că va păstra ușa deschisă pentru o relație politică, sau chiar comercială, cu Rusia după terminarea conflictului. Chiar dacă pare o abordare ieșită din tipare, aceasta arată că Bulgaria vrea să-și aroge meritul de leader a țărilor din Balcani.
Interesant va fi răspunsul oficialilor de la Bruxelles, dar și mai interesant, va fi abordarea acestui subiect în interiorul NATO. Azi, NATO, se confruntă din ce în ce mai des cu refuzuri, din partea țărilor membre, atunci când un oficial NATO face declarații înainte de a consulta statele membre. Asta arată două lucruri interesante, și anume, fie conducerea NATO nu- i consultă în toate cazurile pe participanții alianței, fie, state membre au învățat să negocieze- refuză ‘la’prima mână”, urmând să negocieze ulterior, și chiar să primească ce cer- vezi cazul Turciei.
Vin vremuri interesante.
